Banca Mondială lansează un fond de 500 mil. dolari pentru asigurarea împotriva pandemiilor

Banca Mondială lansează un fond de 500 mil. dolari pentru asigurarea împotriva pandemiilor
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 mai 2016

Banca Mondială a lansat sâmbătă un fond de asigurare cu o valoare de 500 milioane dolari pentru combaterea epidemiilor majore în țările sărace, dând naștere primei piețe a asigurărilor împotriva riscurilor pandemice, potrivit unui comunicat al instituției internaționale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Japonia, deținătoarea președinției G7, va contribui cu 50 milioane de dolari la Facilitatea pentru Finanțări de Urgență în cazul unei Pandemii (PEF), care va fi alimentată cu fonduri din reasigurări și din vânzarea așa-numitelor obligațiuni de catastrofă (catastrophe sau Cat bonds), emise de Banca Mondială începând cu anul 2009.

"Este pentru prima dată când obligațiunile de catastrofă sunt utilizate pentru combatarea bolilor infecțioase. În eventualitatea unei epidemii, PEF va elibera rapid fonduri către statele afectate și către agențiile internaționale calificate", se arată în comunicatul Băncii Mondiale.

Șeful Medicover România: În ultimele șase luni, clienții au venit să ne ceară tot mai multe asigurări CITEȘTE ȘI Șeful Medicover România: În ultimele șase luni, clienții au venit să ne ceară tot mai multe asigurări

Fondul de asigurare împotriva epidemiilor majore a fost constituit cu ajutorul Organizației Mondiale a Sănătății și a companiilor de reasigurare Swiss Re și Munich Re, potrivit Reuters.

Fondul va oferi asigurări împotriva riscurilor de epidemie generate de boli infecțioase cu potențial letal ridicat, precum SARS, MERS, Ebola și anumite tipuri de gripă. Virusul Zika nu se află pe lista bolilor acoperite de fond, însă ar putea fi inclus într-o facilitate separată, cu o valoare de circa 100 milioane dolari, a spus președintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.

Banca Mondială estimează că înființarea PEF va duce la evitarea unor situații precum cea din 2014, când organizațiile internaționale au avut nevoie de câteva luni pentru a strânge fondurile necesare limitării efectelor epidemiei de Ebola din vestul Africii.

Coca-Cola oprește producția în Venezuela din cauza penuriei de zahăr CITEȘTE ȘI Coca-Cola oprește producția în Venezuela din cauza penuriei de zahăr

Potrivit băncii, existența unui fond similar PEF în 2014 ar fi dus la mobilizarea rapidă a unor fonduri inițiale de 100 milioane dolari, care ar fi contribuit la limitarea răspândirii epidemiei de Ebola. În timpul celor trei luni necesare strângerii acestor fonduri, cazurile de infecție cu virusul Ebola s-au înmulțit de zece ori, se arată în comunicat.

"Recenta epidemie de Ebola reprezintă o tragedie pentru care pur și simplu nu eram pregătiți (…). PEF este replica noastră la eșecurile colective în ceea ce privește gestionarea pandemiilor", a precizat Jim Yong Kim.

Până în prezent, epidemia de Ebola, cea mai mare din istorie de la descoperirea virusului în 1976, a provocat moartea a peste 11.300 de persoane și a generat costuri totale de cel puțin 10 miliarde dolari, din care 7 miliarde dolari au constituit ajutor international și aproximativ 3 miliarde dolari au reprezentat pierderi la nivelul produsului intern brut al statelor africane Guineea, Sierra Leone și Liberia.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca mondiala
fond asigurare
pandemii
epidemii
ebola