Solvabilitatea Băncii Carpatica a scăzut la 7%, sub pragul minim legal

Solvabilitatea Băncii Carpatica a scăzut la 7%, sub pragul minim legal
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 26 ian 2016

Banca Comercială Carpatica a înregistrat anul trecut o pierdere de 85,4 milioane de lei în 2015 și a ajuns cu solvabilitatea la 7%, potrivit unui comunicat transmis la Bursă. Solvabilitatea băncii trece, astfel, sub pragul minim de 8%. Banca lucrează deja cu restricții de creditare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Carpatica are nevoie urgentă de o majorare de capital. După ce negocierile dintre Ilie Carabulea, principalul acționar, și fondul american J.C. Flowers au eșuat, conducerea băncii discută acum cu Nextebank o eventuală preluare.

Capitalurile proprii ale băncii au scăzut cu 82 de milioane de lei, la 142 de milioane de lei. Capitalul social al băncii a fost diminuat, în octombrie, cu 204,5 milioane de lei, pentru acoperirea pierderilor anterioare, iar, la majorarea de capital din decembrie, aportul adus de acționari, în baza dreptului de preferință, a fost de numai 11,5 milioane de lei.

EXCLUSIV Guvernul pregătește o amnistie fiscală pentru declararea voluntară a averilor ascunse CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul pregătește o amnistie fiscală pentru declararea voluntară a averilor ascunse

În 2014, banca a consemnat o pierdere de 169,5 milioane de lei.

Carpatica are o rată a creditelor neperformante de 39,4%, mult peste media sistemului bancar, în condițiile în care, anul trecut, a scos în afara bilanțurilor credite de 227 de milioane de lei, provizionate integral.

Guvernul ar putea adopta condiții dure pentru recuperatorii de creanțe și bănci CITEȘTE ȘI Guvernul ar putea adopta condiții dure pentru recuperatorii de creanțe și bănci

Banca avea provizioane de 287 de milioane de lei, în decembrie, din care 253 de milioane de lei pentru credite neperformante, și o rată de acoperire de 60,7% a celor neperformante, în scădere față de nivelul de 73,4% înregistrat la finele anului 2014.

"Soldul brut al creditelor a scăzut cu 438 milioane de lei, reflectând decizia managementului de restricționare a activității de creditare, accelerarea procesului de reducere a stocului de credite în concordanță cu limitările legate de capitalul băncii și scoaterea în afara bilanțului a creditelor neperformante", se arată în comunicat.

Activele băncii au scăzut cu 5%, la 3,1 miliarde de lei, ca urmare a diminuării soldului creditelor. Excesul de lichiditate al băncii, care are o rată de credite/depozite de 36%, a fost plasat în titluri de stat, potrivit comunicatului.

Carpatica are depozite de la clienți de 2,85 miliarde de lei, un nivel aproape egal celui din 2014.

Nextebank, o bancă de talie mică deținută de fondul de investiții Axxess Capital, are termen până astăzi să vină cu o ofertă fermă de preluare a Carpatica.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca comerciala carpatica
banca carpatica