Studiu ING: Europenii nu profită de dobânzile scăzute pentru a-și administra datoriile

Studiu ING: Europenii nu profită de dobânzile scăzute pentru a-și administra datoriile
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2017

După ani de zile de dobânzi aflate la minime record, europenii nu au avut niciodată o oportunitate mai bună pentru a-și pune în ordine datoriile, dar cu toate acestea nu au făcut-o, potrivit unui studiu publicat miercuri de ING, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aproape două treimi dintre europeni nu au profitat de șansa de a contracta împrumuturi noi sau de a le refinanța sau extinde pe cele existente la costuri scăzute, pentru reducerea plăților, sau pentru a se folosi de economii în vederea reducerii datoriilor, scrie News.ro.

Doar 11% dintre persoanele intervievate care au optat să economisească mai puțin datorită dobânzilor scvăzute au folosit banii pentru a achita un împrumut, în timp ce doar 8% au achitat o parte din creditul ipotecar.

Aceste constatări arată că oamenii ar putea avea probleme atunci când vor crește dobânzile.

Banca Centrală Europeană (BCE) a extins programul de suplimentare a lichidităților din piață prin achiziții de obligațiuni, iar Banca Angliei va menține dobânda de referință la minimul record de 0,25% cel puțin pentru încă doi ani, dar creșterea presiunilor inflaționiste ar putea însemna apropierea sfârșitului politicilor monetare relaxate.

Banca elenă Eurobank caută un partener strategic pentru Bancpost România CITEȘTE ȘI Banca elenă Eurobank caută un partener strategic pentru Bancpost România

”Având în vedere că 50% dintre europeni au datorii, ar putea profita mai mulți de avantajul dobânzilor scăzute pentru a le plăti. Reducerea datoriilor oferă o flexibilitate mai mare în cazul unor cheltuieli neprevăzute, sau dacă ar crește costurile”, potrivit analiștilor ING, coordonați de Ian Bright.

Raportul ING sugerează că chiar și după opt ani de la criza financiară mulți oameni sunt nepregătiți pentru șocuri financiare, cum ar fi pierderea locului de muncă. În Europa, aproape o treime dintre respondenți nu au economii, iar dintre cei care au, 36% au mai puțin de trei salarii economisite.

Peste un sfert dintre europeni au împrumuturi, chiar dacă au economii cu care ar putea plăti cel puțin o parte din datorii. Asta în pofida faptului că britanicii plătesc anual, fără să fie nevoie, dobânzi de aproximativ 650 de lire sterline, arată o cercetare publicată în 2014 de University of Nottingham.

Sondajul ING a inclus 15.000 de persoane din 13 state europene, Statele Unite și Australia, fiind efectuat în octombrie 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing
datorii
dobanzi scazute