Un defect în rețeaua de electricitate din zona București, la ora 4:32 a acestei dimineți, și nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia, a condus la indisponibilitatea serviciilor bancare ale Raiffeisen la primele ore ale zilei, precizează compania de distribuție.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
”În dimineața zilei de 21 Octombrie 2017, la ora 4:32 a apărut un defect în rețeaua de electricitate din zona București, nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia. Aceasta a afectat alimentarea unor stații de transformare operate de E-Distribuție Muntenia în partea de nord și de est a Bucureștiului. Până la ora 5:01, E-Distribuție Muntenia a reluat alimentarea către toți clienții, fie cu ajutorul sistemelor automate fie prin manevre de telecontrol”, a precizat compania într-un comunicat remis Profit.ro.
În mod normal, defectul nu ar fi putut apărea decât în rețeaua Transelectrica, dacă acesta nu a fost înregistrat de E-Distribuție.
Între timp banca a remediat funcționalitatea serviciilor cu cardul la ATM și POS, a paginii de internet și call-center-ulul pentru clienți, urmând să mai remedieze aplicațiile de internet și banking.