Bursele europene au înregistrat cea mai slabă evoluție din ultimele trei luni, din cauza temerilor legate de apariția unui al doilea val de Covid-19

Bursele europene au înregistrat cea mai slabă evoluție din ultimele trei luni, din cauza temerilor legate de apariția unui al doilea val de Covid-19
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 sep 2020

Bursele europene au înregistrat luni cea mai slabă evoluție din ultimele trei luni, din cauza impactului avut de temerile legate de apariția unui al doilea val de cazuri de Covid-19 asupra acțiunilor companiilor din sectorul călătoriilor și vacanțelor, în timp ce titlurile băncilor au scăzut în urma raportului referitor la transferurile de fonduri suspecte în valoare de circa 2.000 de miliarde de dolari de către cele mai mari instituții de credit, transmite Reuters.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Principalul consultant în domeniul sănătății al guvernului britanic a avertizat că numărul cazurilor de coronavirus din Marea Britanie ar putea crește până la 50.000 infecții pe zi, până la jumătatea lunii octombrie, dacă pandemia va continua în ritmul actual. Duminică, ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, a declarat că este posibil să fie introduse noi restricții la nivel național, scrie News.ro.

FOTO Mazda lansează în Europa noul model electric MX-30 CITEȘTE ȘI FOTO Mazda lansează în Europa noul model electric MX-30

”Suspectăm că acțiunile vor scădea puternic și fără discriminare, într-un mod similar cu ceea ce s-a întâmplat în februarie-martie sau în iunie, dacă creșterea numărului de cazuri noi în Europa va submina serios redresarea economiei globale”, a declarat Simona Gambarini, economist la Capital Economics.

Indicele londonez FTSE 100 a fost cel mai afectat indice din Europa, înregistrând un declin de 3,4%, cel mai puternic din ultimele trei luni.

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut cu 3,2%, un declin care nu a mai fost întâlnit de la începutul lunii iunie.

Indicele european al companiilor din sectorul călătoriilor și turismului a scăzut cu 5,2% și a consemnat cea mai slabă evoluție pe parcursul a două zile după luna aprilie. Acțiunile IAG, proprietara British Airway, au coborât cu 12,1%, iar titlurile Lufthansa cu 9,5%.

Indicele băncilor europene a scăzut cu 5,7%, aproape de un minim record, după ce HSBC și Standard Chartered au fost menționare într-un raport referitor la spălarea de bani, pentru că au transferat sume mari de fonduri suspecte, în ultimele două decenii.

Acțiunile HSBC listate la Hong Kong și titlurile Standard Chartered listate la Londra au coborât la cele mai reduse niveluri atinde din 1998.

Acțiunile Barclays și Deutsche Bank, menționate la rândul lor în raport, au închis în declin cu 5,4%, respectiv cu 8,8%.

Pe Wall Street, indicele sectorului bancar a scăzut cu 4.2%.

Titlurile companiei britanice Rolls-Royce Holdings au pierdut 10,8%, după ce producătorul de motoare pentru avioane a anunțat că vrea să atragă fonduri de 2,5 miliarde de lire sterline, pentru a-și întări situația financiară.

Acțiunile operatorului polonez de telecomunicații Play au urcat cu 36,7%. Grupul francez Iliad a anunțat că intenționează să cumpere operatorul polonez de telefonie mobilă, într-o tranzacție de 3,5 miliarde de euro. Titlurile Iliad au scăzut în schimb cu 3%.

Acțiunile Lufthansa au coborât cu 9,5%, pe fondul măsurilor de reducere a flotei și a forței de muncă, din cauza crizei coronavirusului.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
actiuni
piata de capital