Dănescu, ARB: Rata creditelor neperformante din sistemul bancar s-a redus la jumătate, la 11,3%, în iunie 2016

Dănescu, ARB: Rata creditelor neperformante din sistemul bancar s-a redus la jumătate, la 11,3%, în iunie 2016
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 sep 2016

Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc s-a redus la jumătate față de nivelul maxim atins în perioada post-criză și a ajuns la 11,3% în iunie 2016, potrivit președintelui executiv al Asociației Române a Băncilor, Florin Dănescu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Curățarea bilanțurilor și schimbarea metodologiei de calcul a creditelor neperformante au condus la reducerea la jumătate a ponderii creditelor neperformante, rata NPL fiind de 11,3% în iunie 2016", a explicat Florin Dănescu pentru Agerpres.

Dănescu susține că jumătate dintre creditele neperformante din bilanțurile băncilor sunt generate de companii aflate în insolvență.

Oficialul ARB a menționat faptul că dobânzile la creditele noi în lei acordate de bănci au scăzut semnificativ în ultima perioadă, la o medie de 3,94% pe an, însă sunt și companii creditate la dobânzi sub 3% pe an.

Trump: Bursa este într-un balon speculativ; se va prăbuși la prima ridicare de dobândă CITEȘTE ȘI Trump: Bursa este într-un balon speculativ; se va prăbuși la prima ridicare de dobândă

Reprezentantul băncilor avertizează că dobânzile se află la minime istorice, însă sunt raportate la indicii din piața financiară (ROBOR în cazul creditelor în lei) și trebuie luat în calcul riscul majorării dobânzilor asupra neperformanței viitoare a unor credite.

viewscnt
Afla mai multe despre
florin danescu
arb
credite neperformante