Italia discută cu UE înnoirea unui program prin care statul susține vânzarea creditelor neperformante de către bănci

Italia discută cu UE înnoirea unui program prin care statul susține vânzarea creditelor neperformante de către bănci
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 feb 2019

Italia a început discuțiile cu Uniunea Europeană pentru înnoirea unui program de garantare prin care statul ajută băncile să vândă creditele neperformante, a declarat luni o sursă guvernamentală, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sursa a spus că, deși discuțiile de înnoire a programului, care expiră  pe 6 martie, sunt în curs, decizia nu este iminentă, scrie News.ro.

”Există mai multe opțiuni”, a afirmat persoana.

\ CITEȘTE ȘI "La guvernu' ăsta îi pasă mai mult de ogari decât de iepuri"

Creșterea primelor de risc pentru activele italiene a făcut mai costisitor programul numit “GACS”, dar înnoirea acestuia continuă să fie importantă pentru băncile italiene, care mai au încă în portofolii credite neperformante în valoare de 100 de miliarde de euro, moștenite din perioada crizei financiare din 2007-2009, care a avut un impact negativ major asupra economiei italiene.

Întrebat dacă programul de garantare va fi înnoit, subsecretarul Giancarlo Giorgetti declarat reporterilor: ”Cred că da, ce altceva putem face?”

Schema de garantare a fost introdusă în 2016 pentru a ajuta băncile să vândă creditele neperformante la un preț mai ridicat.

În 2018, băncile italiene au încheiat 13 acorduri susținute de programul GACS, pentru vânzarea unor credite neperformante în valoare de 44,3 miliarde de euro, respectiv 42% din totalul vânzărilor de acest tip, potrivit Credit Village, companie specializată în date referitoare la creditele neperformante.

Guvernul italian a anunțat în septembrie 2018 că va începe discuții cu autoritățile europene în domeniul concurenței pentru aprobarea unei noi scheme de garantare, posibil pentru extinderea aplicării acesteia și în cazul împrumuturilor a căror rambursare este improbabilă, dar care nu sunt încă în default.

Mai multe surse au spus încă că această extindere este prea complicată pentru a fi aplicată.

viewscnt
Afla mai multe despre
italia
credite neperformate