Leul se apreciază ușor față de moneda unică europeană, dar pierde teren în fața dolarului

Leul se apreciază ușor față de moneda unică europeană, dar pierde teren în fața dolarului
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 aug 2018

Leul s-a apreciat ușor față de moneda euro, cu 0,04 bani (0,01%), cursul de schimb coborând joi la 4,6586 lei/euro, față de 4,6590 lei/euro marți, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În schimb, leul a pierdut 1,22 bani (0,30%) în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,0976 lei, față de 4,0854 lei/dolar, cât a fost pe 14 august, arată Agerpres.

Francul elvețian s-a apreciat cu 0,35 de bani (0,08%), până la 4,1247 lei/franc, față de 4,1212 lei/franc, cât a fost stabilit în ședința anterioară.

viewscnt
Afla mai multe despre
leu
dolar
euro