Acțiunile americane se depreciază înaintea raportului privind piața muncii

Acțiunile americane se depreciază înaintea raportului privind piața muncii
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 7 oct 2022

Acțiunile americane s-au depreciat joi, în așteptarea raportului de vineri privind piața muncii, care ar putea oferi indicii despre planurile Fed la următoarele ședințe de politică monetară.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Indicele S&P 500 a consemnat un declin de 1%, Dow Jones a coborât cu 1,1%, iar Nasdaq Composite, cu 0,7%.

Piața de acțiuni a avut un acces de revenire după ce date oficiale au arătat că numărul cererilor noi de șomaj a crescut săptămâna trecută cel mai mult în ultimele patru luni, alimentând speranțele că banca centrală ar putea reduce ritmul majorărilor dobânzilor, pentru a nu împinge economia în recesiune.

Volumele scad puternic pe bursa românească CITEȘTE ȘI Volumele scad puternic pe bursa românească

Acțiunile au trecut însă pe scădere în a doua parte a zilei, pe fondul unor noi comentarii “hawkish” din partea oficialilor Rezervei Federale.

Președintele Fed din Minneapolis, Neel Kashkari, a spus că banca centrală nu este nici pe departe în măsură să întrerupă șirul de majorări agresive ale ratelor dobânzilor, deoarece nu vede niciun indiciu că inflația ar fi atins apogeul, scrie MarketWatch.

Lisa Cook, membră în consiliul guvernatorilor al Fed, a declarat, de asemenea, că inflația rămâne încăpățânat și inacceptabil de ridicată, ceea ce "va necesita majorări continue ale ratelor și apoi menținerea unei politici restrictive pentru o perioadă de timp".

 

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni sua
bursa wall street
fed
majorare dobanzi fed