Acțiunile Băncii Transilvania cresc și astăzi. Volumele se restrâng

Acțiunile Băncii Transilvania cresc și astăzi. Volumele se restrâng
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 mar 2016

Titlurile Băncii Transilvania se apreciază după primele două ore de tranzacționare de vineri de la Bursa de Valori București cu 4%, până la prețul de 2,745 lei/acțiune, după ce și ieri urcaseră cu 6%. Impulsul ascendent imprimat de anunțul de joi privind acordarea unui dividend brut de 0,39 lei/acțiune se menține, chiar dacă volumele sunt substanțial reduse față de ședința precedentă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Poate continua parcursul ascendent al titlurilor Băncii Transilvania (TLV)? Întrebarea sub care s-a încheiat sesiunea de tranzacționare de ieri - când încă investitorii lăsaseră pe masă un randament al dividendului de 14,03% - primește un răspuns pozitiv astăzi: titlurile instituției de credit se apreciază după 3 ore de tranzacționare cu 3,98%, până la prețul de 2,745 lei/acțiune.

Nivelul de cotare este încă mai coborât decât maximul intraday al ședinței de ieri de la Bursa de Valori București de 2,76 lei/acțiune, consemnat chiar în primele minute de tranzacționare. Tendința de apreciere pe termen scurt are în continuare suflu, baza de susținere fiind anunțul de ieri privind recompensarea investitorilor prin repartizarea profitului net de anul trecut.

Banca Transilvania distribuie acțiuni gratuite în contul unei majorări de capital de 620 milioane lei și acordă dividende în valoare însumată de 1,2 miliarde lei, respectiv un dividend brut de 0,39 lei/acțiune. Calculat în valoare netă și raportat la prețul de piață de 2,745 lei/acțiune consemnat după primele două ore de tranzacționare, randamentul încă este de 13,50%.

Banca Transilvania propune acțiuni gratuite și dividende-record, de 1,2 miliarde de lei, pentru acționari CITEȘTE ȘI Banca Transilvania propune acțiuni gratuite și dividende-record, de 1,2 miliarde de lei, pentru acționari

Recompensa generoasă către investitori nu este surprinzătoare numai prin prisma deciziei Băncii Transilvania, dar și prin faptul că aceasta a fost aprobată de supravegherea de la Banca Națională a României. "Cred că toată lumea este surprinsă", a declarat pentru Profit.ro Ovidiu Dumitrescu, director adjunct la Tradeville.

Este de văzut cât se va păstra elanul ascendent sau cât investitorii se tem că - acest câștig fiind excepțional - corecția ex-dividend va fi drastică. Prudența era remarcată la finalul sesiunii bursiere de ieri și de către Dumitrescu: "Este ceva teamă în piață."

Portalul Bursei de Valori București raportează pentru ieri cinci tranzacții ale unor persoane inițiate. Trei dintre acestea sunt de cumpărare, pentru un număr de 87.100 de acțiuni, la prețuri între 2,64 lei/acțiune și 2,68 lei/acțiune. O vânzare de 5.700 de titluri aparține unei persoane fizice în timp ce fondul de investiții BTI Maxim, aparținând chiar grupului Banca Transilvania a vândut 50.000 de titluri cu simbolul TLV.

În sesiunea de astăzi volumele tind să se reducă pe măsura resorbirii efectului știrii. În primele 3 ore fuseseră schimbate 2,08 milioane titluri, în valoare de 5,65 milioane lei. Ieri la BVB au fost schimbate 11,66 milioane titluri ale Băncii Transilvania în valoare totală de 30,93 milioane lei, cel mai mare rulaj pe acest emitent din ultima jumătate de an.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
dividende
bvb
bursa
randament
ovidiu dumitrescu
tradeville