ASF îl amendează pe președintele SIF Oltenia

ASF îl amendează pe președintele SIF Oltenia

Premiat de BVB pentru tranzacția anului 2018, Tudor Ciurezu este acum amendat de ASF.

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 16 iul 2020

După ce Consiliul de Administrație al SIF Oltenia a respins solicitările SIF Banat Crișana, SIF Muntenia și Certinvest de convocare a Adunărilor Generale ale Acționarilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus o sancțiune la adresa președintelui Tudor Ciurezu, care și anul trecut a avut abateri de această natură în repetate rânduri, inclusiv prin ignorarea dispozițiilor supraveghetorului pieței. Amenda de 60.000 de lei este prețul plătit acum de șeful SIF-ului de la Craiova pentru încercările de împiedicare prin proceduri a unui vot privind revocarea sa pentru care aparent contestatarii săi ar avea majoritatea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

O decizie de astăzi a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) aplică o sancțiune pecuniară președintelui SIF Oltenia (SIF5) Tudor Ciurezu. Este o măsură luată după ce Consiliul de Administrație al societății condus de acesta a respins solicitări din primăvară de convocare a Adunării Generale a Acționarilor venite din partea SIF Banat Crișana (SIF1), SIF Muntenia (SIF4) și a fondurilor Certinvest.

Poziția boardului sancționată de ASF a fost cea care a împiedicat includerea pe ordinea de zi a propunerii de revocare a 4 membri ai CA, inclusiv a președintelui Ciurezu, deși acționarii care au formulat propunerea aveau deținerea de 5% necesară pentru a putea iniția demersurile pentru desfășurarea unei AGA. „Administratorii nu sunt îndreptățiți să refuze completarea ordinii de zi a AGA la solicitarea acționarilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, pe considerente și de oportunitate”, spune decizia Autorității, care vine într-o secvență constantă cu dispoziții succesive din vara anului trecut în aceeași speță.

Transilvania Construcții se retrage de la tranzacționarea pe bursă CITEȘTE ȘI Transilvania Construcții se retrage de la tranzacționarea pe bursă

Decizia de neconvocare a AGA și obstacolele procedurale ridicate până în prezent arată că Ciurezu înțelege că a pierdut majoritatea voturilor care să îl asigure că propunerea de revocare va fi respinsă. În luna mai a anului trecut, contestatarii de la SIF Banat Crișana și SIF Muntenia au arătat că au masa critică de voturi, impunând adoptarea unei modificări a Actului Constitutiv care amputează puterea lui Ciurezu asupra hotărârilor investiționale. AGA respectivă a fost ținută într-o atmosferă incandescentă. „Nesimțitule! Hoțule!” i s-a strigat președintelui SIF Banat Crișana, fostul ministru al Finanțelor Publice Bogdan Drăgoi, ceea ce deja crea premisele ajungerii pe poziții ireconciliabile.

Războiul a escaladat în răstimpul de peste un an și a culminat cu un refuz al lui Ciurezu de a primi delegația din partea SIF Banat Crișana și SIF Oltenia în sediul de la Craiova la AGA de bilanț din aprilie cu argumente legate de riscul epidemiologic în contextul crizei noului coronavirus.„De peste 2 ani de zile, drepturile acționarilor nu sunt respectate”, reclama Drăgoi săptămâna trecută în cadrul Profit Financial Forum, unde a solicitat acțiune fermă din partea supraveghetorului pieței. „Autoritatea trebuie să fie fermă, să sancționeze abuzurile și abaterile de la litera și de la spiritul legii”, afirma acesta.

Sancțiunea a venit astăzi și este în cuantum de 60.000 de lei, Ciurezu fiind în același timp sub securea executării silite. Amenzi similare au fost aplicate și celorlalți membri ai boardului care au acționat în acest sens. Președintele SIF-ului de la Craiova își pierduse încă de anul trecut încrederea în Autoritate, unde denunța un "abuz de putere" și o "acțiune în conivență a ASF-ului cu SIF1". Înregistrarea SIF Banat Crișana ca intervenient în procesul intentat contra ASF este argumentul menționat în acest sens. "De ce Autoritatea are nevoie pentru a justifica decizia neapărat de SIF1? Nu poate singură să se apere?! Trebuie să intervină principalul subiect în declanșarea conflictului ca să apere Autoritatea?", a lansat întrebările, într-o discuție cu Profit.ro, cel care a condus peste un sfert de veac activitatea SIF Oltenia. "Ce altă dovadă mai grăitoare poate fi decât asta că acționează în mod concertat, că sunt complice unul cu celălalt în încercarea de a dărâma SIF Oltenia?", mai spunea Ciurezu.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif oltenia
bvb
bursa
asf
erste
tudor ciurezu
sif banat crisana
sif muntenia
bogdan dragoi