Bursa adaugă o sesiune pozitivă trendului de creștere. Volumele sunt, însă, în impas

Bursa adaugă o sesiune pozitivă trendului de creștere. Volumele sunt, însă, în impas
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 iun 2021

Susținută de aprecierile peste medie ale acțiunilor OMV Petrom și Romgaz, piața românească de acțiuni a închis „pe verde”.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

După aproape jumătate de an de creșteri care au transformat bursa într-un butoi cu miere, acum curge și laptele la BVB. După listarea companiei de profil Agroserv Măriuța (MILK), deținătorul mărcii Lăptăria cu Caimac, acum a fost rândul firmei Bonas Import Export (BONA), societate care procesează zilnic aproximatuiv 15.000 de litri de lapte în județul Cluj, să intre în ringul de tranzacționare al pieței AeRO.

Premieră pentru listările de pe acest segment de piață din acest an, acțiunile Bonas au coborât la debut sub prețul plasamentului privat anterior listării. Titlurile au închis la prețul de 4,54 lei/acțiune, cu 9,20% sub referința operațiunii de piață respectivă, pe fondul unor transferuri de 1,10 milioane lei. La acest nivel, emitentul are o capitalizare bursieră de 22,20 miliane lei (4,51 milioane euro). Perspectiva unei majorări de capital cu aport în numerar, cu presiune pe prețul nominal, și indicatorul P/E de 50 au atras ordine de vânzare mai consistente întrșun process de cernere pe o piață unde până acum a primat efervescența.

CONFIRMARE OMV Petrom intră pe piața gazelor naturale lichefiate CITEȘTE ȘI CONFIRMARE OMV Petrom intră pe piața gazelor naturale lichefiate

Șocul la debut al acțiunilor Bonas a fost pe contrasens față de parcursul în ansamblu al pieței. Într-o zi în care indicele S&P500 de la New York Stock Exchange s-a tranzacționat în jurul unui maxim istoric de 4.270 de puncte, și bursa locală a fost contaminate de acest elan, cu primele cele mai tranzacționate 6 titluri având închidere “pe verde”.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 0,66%, până la prețul de 1,8220 lei/acțiune, pe tranzacții de 10,11 milioane lei care au reprezentat nu mai puțin de 35,34% din rulajul de 28,60 milioane lei (5,81 milioane euro) al pieței de acțiuni.

Acționarii Transelectrica aprobă doar dividendul suplimentar CITEȘTE ȘI Acționarii Transelectrica aprobă doar dividendul suplimentar

Tot cu procentaje importante în structura indicilor, titlurile OMV Petrom (SNP) au câștigat 1,94%, până la prețul de 0,4200 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a sesiunii, de 4,99 milioane lei, și titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 0,73%, până la prețul de 2,7550 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,59 milioane lei.

Sunt mișcările care au antrenat în sus întreaga piață: +0,77% pentru indicele compozit BET Plus, +0,16% pentru indicele financiar BET-FI care au închis la nivelul de 51.473,47 puncte, +0,83% pentru indicele energetic BET-NG și +0,81% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.686,38 puncte pare reînscris pe un parcurs de atacare a valorilor record atinse în această primăvară.

Bursa adaugă o sesiune pozitivă trendului de creștere. Volumele sunt, însă, în impas

Titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au crescut cu 0,60%, până la prețul de 0,8420 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,91 milioane lei, iar pe fondul unor schimburi de 1,65 milioane lei, titlurile Transport Trade Services (TTS) s-au apreciat cu 1,01%, până la prețul de 20,00 lei/acțiune care se află în interiorul coridorului de preț al ofertei publice primare închisă pe data de 4 iunie.

Reperul unor transferuri de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care au urcat cu 1,15%, până la prețul de 30,70 lei/acțiune, și de cele ale Nuclearelectrica (SNN) care s-au retras cu 0,18%, până la prețul de 27,35 lei/acțiune

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica