Bursa de la București încheie cea mai bună săptămână din acest an, cu transferuri de peste 500 milioane lei și listarea Digi

Bursa de la București încheie cea mai bună săptămână din acest an, cu transferuri de peste 500 milioane lei și listarea Digi
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 mai 2017

Într-o etapă de turbulențe în piețele financiare internaționale, la Bursa de Valori București am avut o săptămână cu închidere pozitivă și transferuri cu acțiuni de peste 113 milioane euro, activitatea de tranzacționare fiind catalizată de noul emitent Digi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Activitate de tranzacționare consistentă pe titlurile noului emitent Digi Communications (DIGI) și tranzacții de tip deal de peste 10 milioane lei au marcat cea mai bună săptămână de tranzacționare de pe piața de capital românească ce a sfidat un val de aversiune față de activele de risc. „Bursa a rezistat foarte bine. Neașteptat de bine”, a declarat pentru Profit.ro Liviu Moldovan, observator de peste 20 de ani a pieței locale de capital.

Este o performanță cu attât mai notabilă, în contextul turbulențelor legate de decizia președintelui american Donald Trump de a-l demite pe șeful FBI. Moldovan remarcă o „decorelare pozitivă”, în sensul că scăderile din piețele internaționale nu au fost acompaniate de vânzări pe măsură la BVB.

Indicele reprezentativ BET a închis astăzi sesiunea la nivelul de 6.485,60 puncte, cu 0,66% peste referință și în creștere cu 0,30% față de ultimul reper de tranzacționare de vinerea trecută de 6.460,29 puncte.

Capitalizarea Facebook a devenit de patru ori mai mare în cinci ani, de 420 miliarde dolari, după o listare dificilă CITEȘTE ȘI Capitalizarea Facebook a devenit de patru ori mai mare în cinci ani, de 420 miliarde dolari, după o listare dificilă

Închiderea pozitivă a fost ajutată în ultima sesiune de tranzacționare de ziua pozitivă pentru piețele europene de acțiuni unde au fost aprecieri pe linie: +0,70% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,46% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,66% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,39% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,46% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,89% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,83% pentru indicele PX de la Praga.

Cum au arătat primele zile de la BVB cu Digi la bursă

Săptămâna nu a fost bună la BVB atât prin prisma evoluției cotațiilor, cât din perspectiva primirii unui nou emitent, Digi, care a impulsionat și activitatea de tranzacționare. Rulajul pieței de acțiuni se ridică la 516,67 milioane lei (133,26 milioane euro).

Transferurile pe titlurile Digi au avut vârfuri de tranzacționare miercuri și la debutul de marți, de 109,24 milioane lei și, respectiv 62,82 milioane lei. Ce spune Moldovan despre listare: „Foarte bine că a intrat pe bursă. Mană cerească pentru investitorii mari, inclusiv fonduri de investiții și, în special, fonduri de pensii.” Accesarea bursei de către un emitent de dimensiunea Digi este primul pas pentru dobândirea statutului de piață emergentă, al 2-lea fiind o ofertă publică la Hidroelectrica ce este puțin probabil să se desfășoare în acest an.

EXCLUSIV Micii investitori merg cu reclamații la BNR și ASF pentru oferta Digi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Micii investitori merg cu reclamații la BNR și ASF pentru oferta Digi

Volumele s-au îngustat pe titlurile Digi, astăzi, schimburile cifrându-se la 4,57 milioane lei, într-o zi în care cotația a avut o revenire de 1,79%, până la prețul de 39,70 lei/acțiune, după ce, surprinzând întreaga piață, titlurile operatorului telecom au căzut sub prețul ofertei publice de 40,00 lei/acțiune. „Absolut normal să scadă drastic”, spune despre volume Moldovan. El amintește că au fost numai cu puțin peste 8.000 de ordine de cumpărare, iar acestea cad în sarcina a încă și mai puțin investitori. O estimare a casei de brokeraj Estinvest Focșani menționată pentru Profit.ro de traderul Marcel Murgoci indica la numai 2.000-3.000 de persoane investitorii care au plasat ordine pe tranșa investitorilor individuali întrucât unii au subscris și prin intermediu unor rude.

Dacă jumătate din investitori au ales să le păstreze în portofoliu, mai rămân 1.500 de jucători să le tranzacționeze activ și probabil jumătate dintre aceștia deja și-au făcu exitul. Dacă au mai rămas 700-1.000 de investitori cu acțiuni Digi, Moldovan, timp de aproape 8 ani realizator de emisiuni TV pe teme economice, își pune firesc întrebarea: „Cât să ruleze săracii, ca să ai volume de 5 milioane euro pe Digi la BVB?!”

Volatilitatea acțiunilor Digi în primele 4 sesiuni de tranzacționare în ring a fost marcată de începerea urmăririi penale de către procurorii anticorupție inclusiv împotriva societății RCS&RDS pentru dare de mită și spălare de bani pentru un caz de acordare a drepturilor de televizare ale Ligii Profesioniste de Fotbal de acum câțiva ani. „Nu văd un impact material consistent asupra companiei în urma anchetelor DNA decât cel mult unul minor, de imagine”, spune Moldovan.

Tranzacții mari pe piața deal

Peste jumătate din activitatea de tranzacționare pe segmentul acțiuni de 66,44 milioane lei (14,56 milioane euro) s-a realizat pe acțiunile Fondului Proprietatea (FP). Este vorba, în primul rând de tranzacțiil speciale pe piața deal în valoare de 31,86 milioane lei. Schimbul depășește un alt transfer de tip deal efectuat pe titlurile SIF Muntenia (SIF4) miercuri și care s-a ridicat la 23,60 milioane lei. În piața reglementată, titlurile FP au staționat pe prețul sesiunii precedente de 0,9100 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,92 milioane lei. Indicele financiar BET-FI a avut, în acest context, o apreciere sub media pieței, de +0,18%, valoarea de închidere fiind 32.546,46 puncte.

Aproape 30% creștere de la începutul anului pentru titlurile OMV Petrom

Prin contrast, indicele energetic BET-NG a crescut cu 1,03%. O dinamică apropiată, de 1,05%, au avut-o și titlurile OMV Petrom (SNP), care au adunat cel mai mare rulaj al zilei de pe segmentul regular, de 7,70 milioane lei. Cotația de închidere de 0,3365 lei/acțiune, conferă tilurilor companiei petroliere o performanță de 28,95% de la începutul anului, în timp ce investitorii care au cumpărat pachete la prețul de 0,2100 lei/acțiune în oferta publică de vânzare accelerată a Fondului Proprietatea în octombrie 2016, au un randament de 60,24%.

Acțiunile OMV Petrom beneficiază de un climat favorabil pentru cotația petrolului. Țițeiul Brent a urcat astăzi la Londra la prețul de 53,50 dolari/baril, un nou maxim al ultimei luni. Volatilitatea este ridicată în așteptarea întâlnirii Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), amintește Moldovan. „Piața deja a pus în preț cea mai mare parte a unei așteptate decizii privind prelungirea cu 9 luni a perioadei de reducere a producției”, spune el. „Potențial limitat de creștere față de nivelurile actuale.”

Nou maxim local pentru acțiunile Romgaz

Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,92%, până la prețul de 32,80 lei/acțiune, un nou maxim la închidere al ultimelor 18 luni, pe volume echivalente cu 4,91 milioane lei. Acțiunile Transgaz (TGN) au crescut cu 2,22%, până la prețul de 414,00 lei/acțiune, aflându-se în zona maximului de la listare, pe transferuri de aproape 1 milion de lei. Transportatorul de gaze naturale a realizat, în primele 3 luni ale anului, venituri din activitatea de exploatare de 638,66 milioane lei, cu 37,39% mai mari decât cele din T1 2016, în timp ce profitul net de 320,13 milioane lei, a fost în creștere cu 85,59% față de cel de 172,49 milioane lei din perioada similară a anului precedent și cu 74,76% mai mare decât cel bugetat.

Schimburi neobișnuit de mici cu acțiuni Banca Transilvania

Tranzacții semnificative, de 4,40 milioane lei, s-au efectuat și cu titluri BRD Groupe Societe Generale (BRD), cotația avansând cu 0,96%, până la prețul de 12,60 lei/acțiune. Celălalt titlu bancar lichid de la cota BVB, cel al Băncii Trransilvania (TLV), abia a adunat tranzacții cu puțin peste jumătate de milion de lei, un volum neobișnuit de mic pentru acest emitent.

Piețele financiare încheie săptămâna într-o notă de neliniște, cu un nivel al cursului de schimb euro/dolar la un reper maxim de întărire pentru moneda unică europeană al ultimelor 7 luni, de 1,12 dolari pentru un euro. „Acțiunile lui Trump au bulversat piețele forex”, zice Moldovan, trader inclusiv pe piețele financiare externe pentru o casă de brokeraj românească. El amintește că știrile au fost deopotrivă bune pentru euro și în măsură să furnizeze neîncredere față de moneda americană. Investitorii au fugit către active sigure precum aurul și titlurile de stat, conchide analistul financiar.

viewscnt
Afla mai multe despre
liviu moldovan
digi
bursa
bvb
donald trump
omv petrom
opec
fondul proprietatea
brd