Bursa încheie o săptămână cu 4 sesiuni „roșii” și în care indicele principal a pierdut 3 procente

Bursa încheie o săptămână cu 4 sesiuni „roșii” și în care indicele principal a pierdut 3 procente

Foto dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 30 oct 2020

În contextul unui val de vânzări pe bursa americană care a adus indicele Dow Jones Average Industrial la cea mai coborâtă valoare din luna august până în prezent, și la BVB am consemnat o tendință de declin. Apăsarea cotațiilor a antrenat volumele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa românească a aruncat peste bord întregul câștig adus de momentul promovării acesteia la statutul de piață emergentă de către agenția de evaluare financiară FTSE Russell și s-a întors pe un impuls descendent destul de abrupt, la valorile la care se regăsea în vară. Este rezultatul unui șoc intern, dar și al deteriorării datelor oficiale privind situația epidemiologică internă.

Acțiunea-fanion de la BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a condus acest trend, aceasta având și în ultima sesiune a săptămânii trecute, pe cele mai mari transferuri, de 9,82 milioane lei, o depreciere de 0,94%, până la prețul de 1,8900 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,84 miliarde lei (2,22 miliarde euro). Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a coborât cu 1,39%, până la prețul de 11,38 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,70 milioane lei.

CONFIRMARE OMV Petrom este în curs de vânzare a activelor din Kazahstan CITEȘTE ȘI CONFIRMARE OMV Petrom este în curs de vânzare a activelor din Kazahstan

Sunt micările care – alături de scăderea cu 2,09%, până la prețul de 25,75 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,78 milioane lei, a titlurilor Romgaz Mediaș (SNG) – au tras în jos întreaga piață. Indicele compozit BET Plus a pierdut 0,51% și indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 0,53%, până la nivelul de 8.510,37 puncte, pe o mișcare pe termen scurt destul de bine pronunțată, susținută de media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5), și care a fost semnalată de Profit.ro încă de luni, pe baza unor argumente de ordin tehnic. În această săptămână indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești a avut un recul de 3,24%.

Bursa încheie o săptămână cu 4 sesiuni „roșii” și în care indicele principal a pierdut 3 procente

Tendința de scădere a fost însoțită de volume, chiar dacă acestea s-au resorbit în ultima ședința a săptămânii. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 36,75 milioane lei (7,54 milioane euro), mai mic decât valoarea medie zilnică de tranzacționare a ultimilor 3 ani, dar destul de bine distribuită, cu 10 simboluri depășind reperul de unei actiivități de 1 milion de lei.

Simptomatic pentru dispersia mai bună a lichidității, în topul tranzacțiilor, au apărut titlurile Impact Developer & Contractor (IMP), cu schimburi de 2,10 milioane lei, mult peste media obișnuită a acestui emitent. Cotația a avut un salt de 2,84%, până la prețul de 1,4500 lei/acțiune.

Acționarii SIF Oltenia votează o nouă componență a Consiliului de Administrație care nu îl mai include pe Tudor Ciurezu. Acesta părăsește conducerea societății după un sfert de veac CITEȘTE ȘI Acționarii SIF Oltenia votează o nouă componență a Consiliului de Administrație care nu îl mai include pe Tudor Ciurezu. Acesta părăsește conducerea societății după un sfert de veac

Pe al 2-lea rulaj al pieței, de 2,86 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 1,2850 lei/acțiune. Pe același segment al fondurilor închise de investiții, titlurile SIF au avut o zi pozitivă, ceea ce a determinat o închidere cu 0,50% peste referință a indicelui BET-FI, la nivelul de 39.080,17 puncte.

Celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor companiilor din domeniul energetic și de utilități, a suferit un recul de 0,89%. Cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), a pierdut 0,16% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,3130 lei/acțiune, o sesiune în care au cumulat volume echivalente cu 2,04 milioane lei.

La același capitol, titlurile Electrica (EL) au avut un declin de 1,77%, până la prețul de 11,10 lei/acțiune, pe o activitate de 2,01 milioane lei și titlurile Transelectrica (TEL) s-au apreciat cu 1,27%, până la prețul de 24,00 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,01 milioane lei.

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Digi Communications (DIGI) au câștigat 2,44%, până la prețul de 33,60 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,63 milioane lei în piața reglementată. Pe același simbol s-a realizat și cea mai mare tranzacție de tip deal, în valoare de 1,70 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica
digi