Bursa românească este sub stres. Reacția la vânzările din Europa este înfrânarea de la tranzacționare

Bursa românească este sub stres. Reacția la vânzările din Europa este înfrânarea de la tranzacționare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 nov 2018

Debutul de săptămână a fost caracterizat de o lichiditate foarte mică la Bursa de Valori București, tendința investitorilor activi în piața locală fiind similară cu cea din alte cazuri de pusee de vânzare de pe piețele mari, și anume aceea de a nu se precipita cu ordine.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sesiune de tranzacționare mai degrabă anostă la BVB, cu deviații mici la nivelul indicilor și volume slabe, cu numai 4 acțiuni depășind o valoare a transferurilor de 1 milion de lei din piața reglementată. Este rezultatul contradicției dintre aparenta încercare a pieței de a forța noi maxime locale în continuarea parcursului ascendent început în iulie și ziua negativă din piețele financiare internaționale.

Cu excepția indicelui WIG20 de la Varșovia, care a urcat cu 1,12%, închiderile au fost „pe roșu”: -0,64% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,19% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,79% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,85% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,01% pentru indicele BUX de la Budapesta, și -0,12% pentru indicele PX de la Praga.

La București, culoarea a fost aceeași, dar intensitatea a fost mică. Pur și simplu nu au existat ordinele de vânzare ce să precipite un declin mai abrupt al cotațiilor. Indicele compozit BET Plus a coborât cu 0,10%, un recul similar avându-l și indicele reprezentativ BET, care a închis la nivelul de 8.566,30 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip zăbovește pe media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21), care dispusă deasupra celeilalte medii mobile de viteză în proporții Fibonacci, cea de 55 de zile (EMA55), arată pe mai departe o direcție pozitivă pentru bursă.

Bursa românească este sub stres. Reacția la vânzările din Europa este înfrânarea de la tranzacționare

Într-o zi cu un rulaj al pieței de acțiuni de 13,68 milioane lei (2,93 milioane euro), cele mai importante tranzacții, însumând 1,95 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au urcat cu 0,14%, până la prețul de 34,90 lei/acțiune. Prin contrast, pe fondul unor schimburi de 1,73 milioane lei, alt titlu din structura indicelui energetic BET-NG care a coborât cu 0,24%, cel al OMV Petrom (SNP), s-a corectat cu 0,53%, până la prețul de 0,3780 lei/acțiune.

Electromagnetica iese din zona iese din zona pierderilor adusă de „băieții deștepți din energie” CITEȘTE ȘI Electromagnetica iese din zona iese din zona pierderilor adusă de „băieții deștepți din energie”

Pe volume echivalente cu 1,62 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au depreciat cu 0,43%, până la prețul de 2,3400 lei/acțiune. Este singura acțiune cu activitate de tranzacționare relevantă de pe segmentul financiar. Ordinele de cumpărare au lipsit pentru acțiunile fondurilor închise de investiții, fapt pentru care și indicele sectorial BET-FI a subperformat pieței, cu un declin de 0,34%, până la nivelul de 36.457,42 de puncte.

Cel mai important schimb al zilei a fost realizat pe piața deal, cu 55,90% din acțiunile companiei Conted Dorohoi (CNTE). Efectuat la prețul de 23,00 lei/acțiune, schimbul se ridică la valoarea de 3,08 milioane lei și situează capitalizarea de piață a companiei la 5,51 milioane lei (1,18 milioane lei).

Tot din Moldova, titlurile Antibiotice Iași (ATB) s-au apreciat cu 0,83%, până la prețul de 0,4840 lei/acțiune, pe transferuri de 1,09 milioane lei, peste media obișnuită a acestui emitent. La debutul sesiunii, titlurile producătorului de medicamente se situau pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor. Compania a raportat la finele săptămânii trecute un profit net la 9 luni de 21,17 milioane lei, cu 5,59% mai mare decât cel de 20,24 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
romgaz
conted
antibiotice