După 10 zile, Altur Slatina renunță să își mai ceară insolvența

După 10 zile, Altur Slatina renunță să își mai ceară insolvența
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 ian 2023

Producătorul de componente auto Altur, care în primăvară a anunțat că este lovit de războiul din Ucraina și că își suspendă activitatea temporar, după care a decis în urmă cu 10 zile să își ceară insolvența, renunță acum la a mai declanșa această procedură.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Măsurile de oprire a activității au fost argumentate anterior prin conflictul armat din Ucraina, care a condus la întreruperea activității economice din Ucraina, precum și la instituirea de către comunitatea internațională împotriva Federației Ruse și a Belarusului de sancțiuni economice, de restricții financiare și de restricții privind relațiile economice.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: În acest moment, atenția investitorilor se duce mai mult către zona de cripto. Bitcoin este în continuare favorizat

Pe fondul evoluției conflictului dintre Rusia și Ucraina, Altur înregistrează o scădere a volumului activității de producție datorată lipsei comenzilor din partea clienților externi (ZF Braking Systems Poland Sp. Z o.o., ZF Automotive Czech s.r.o) care și-au redus activitatea de producție, anulând comenziile de achiziție.

Compania a terminat primele 9 luni ale anului trecut cu profit net de 3,2 milioane lei și venituri totale de aproape 111 milioane lei, precum și cu datorii de peste 49 milioane lei. La aceeași dată, Altur Slatina avea creanțe neîncasate de la clienți de 22 milioane lei, din care peste 10 milioane lei reprezentau datorii ale principalului client extern, compania poloneză ZF Active Safety.

″La 30 septembrie 2022, Altur SA are împrumutată suma de 3.461.007 lei de la acționarul Andrici Adrian. Scopul împrumutului a fost achitarea sumelor restante, reprezentând taxe și impozite datorate statului, în scopul anulării penalităților de întârziere, potrivit OUG 69/2020. Împrumutul a fost acordat pe o perioadă de un an, ulterior scadența a fost prelungită cu încă un an până la data de 30.03.2023, iar la data restituirii sumei imprumutate se va plăti și dobânda aferentă. În cursul trimestrului I 2022, societatea a mai împrumutat, pe o perioadă de un an, de la acționarul Andrici Adrian, suma de 3,3 milioane lei, pentru plata datoriilor la furnizorii de materii prime și utilități″, se arată în cel mai recent raport trimestrial al Altur Slatina.

Compania produce în special piese turnate pentru industria auto.

Societatea, listată la cota Bursei de Valori București, a fost controlată de firme care au gravitat în jurul omului de afaceri Cătălin Chelu, însă în 2018, prin tranzacții pe piața deal, omul de afaceri Adrian Andrici, unul dintre acționarii clubului Universitatea Craiova și finanțator al publicației Kamikaze, a ajuns la o deținere de 26,33% din titlurile companiei. Acum, acesta deține 27,8% din acțiuni.

Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceri

Cel mai important acționar este firma Mecanica Rotes, cu o participație de 28,15% din capitalul social. 

viewscnt
Afla mai multe despre
altur slatina
bvb
bursa