FOTO Purcari cumpără o cramă în Bulgaria

FOTO Purcari cumpără o cramă în Bulgaria

Sursa foto: dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 27 sep 2022

Compania Purcari Wineries cumpără 76% din acțiunile Cramei Angel’s Estate din Bulgaria, care deține circa 100 hectare de podgorii proprii, cu o capacitate anuală de producere ce depășește un milion de sticle, și având branduri precum Angel și Stallion.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acționarii actuali ai Angel’s Estate vor păstra 24% din acțiuni și vor continua să contribuie la dezvoltarea afacerii.

FOTO Purcari cumpără o cramă în Bulgaria

Purcari Wineries, companie din Republica Moldova listată la Bursa București, raportează pentru primele 6 luni o majorare de 10,03% a câștigului pretaxare EBITDA, la 38,62 milioane lei, de la 35,10 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Se răzgândește statul? Fondul Proprietatea lasă oficial deschisă varianta listării Hidroelectrica și în străinătate CITEȘTE ȘI Se răzgândește statul? Fondul Proprietatea lasă oficial deschisă varianta listării Hidroelectrica și în străinătate

Purcari Wineries (WINE) a realizat în primul semestru venituri de 123,88 milioane lei, cu 16,28% mai mari decât cele de 106,53 milioane lei din exercițiul financiar precedent, iar costul acestor vânzări a urcat cu 10,24%, la 58,66 milioane lei, de la 53,21 milioane lei.

FOTO Purcari cumpără o cramă în Bulgaria

Este o performanță obținută în contextul unei majorări de 9% a vânzărilor pe brandul Purcari.

Din punctul de vedere al distribuției geografice, importantă este creșterea de 47% a veniturilor în Republica Moldova, dar și „recuperarea fermă” (+43%) pentru Asia. Cheltuielile generale și administrative au urcat cu 10,85%, la 14,71 milioane lei, de la 13,27 milioane lei.

Impact Developer & Contractor închide o tranzacție-fulger. Compania a vândut o treime din acțiunile țintite în operațiunea de majorare a capitalului social CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor închide o tranzacție-fulger. Compania a vândut o treime din acțiunile țintite în operațiunea de majorare a capitalului social

Profitul atribuibil s-a mărit cu 2,50%, la 20,88 milioane lei, de la 20,37 milioane lei. Profitul atribuibil era la T1 deja de 11,98 milioane lei și pe întreg anul trecut, rezultatul net a fost de 51,37 milioane lei.

La data de 30 iunie, activele totale ale Purcari erau de 480,56 milioane lei, cu 4,12% mai mari decât cele de 461,55 miliaone lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale s-au majorat cu 7,81%, la 217,34 milioane lei, de la 201,60 milioane lei.

În cadrul ofertei publice de listare din februarie 2018, dar și ulterior acesteia, Purcari, societate care îl are ca cel mai important acționar pe omul de afaceri Victor Bostan, a atras în acționariatul său dispersat mai mulți jucători instituționali precum canadienii de la Fiera Capital (fosta Charlemagne Capital), cehii de la Conseq, Franklin Templeton Investment Funds, Pavăl Holding deținută de fondatorii Dedeman și din Suedia fondul East Capital, dar și SEB SICAV, administrat de divizia de piețe de capital a grupului celebrei familii de bancheri Wallenberg.

viewscnt
Afla mai multe despre
purcari
bvb
bursa
east capital
seb management
fiera captal
conseq
paval holding