Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România va fi listată la Bursa de la București la finele lunii iunie

Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România va fi listată la Bursa de la București la finele lunii iunie
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iun 2019

Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România lansată de Alpha Bank va fi listată pe 26 iunie 2019 la Bursa de Valori din București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro a anunțat anterior că Alpha Bank România a finalizat prima emisiune de obligațiuni ipotecare, atrăgând inclusiv IFC și BERD.

EXCLUSIV EximBank a încheiat negocierile pentru a prelua Banca Românească. Tranzacția, confirmată de Teodorovici, va fi fără bani de la stat CITEȘTE ȘI EXCLUSIV EximBank a încheiat negocierile pentru a prelua Banca Românească. Tranzacția, confirmată de Teodorovici, va fi fără bani de la stat

Obligațiunile emise pe o perioadă de 5 ani, cu dobândă variabilă, sunt garantate cu credite ipotecare de foarte bună calitate și au obținut ratingul (P)Baa2 din partea Moody's.

Obligațiunile vor fi listate nu doar la BVB, ci și pe Bursa de Valori din Luxemburg.

viewscnt
Afla mai multe despre
alpha bank
obligațiuni ipotecare