Investițiile directe ale fondurilor suverane s-au dublat în 2020, până la 65,9 miliarde de dolari

Investițiile directe ale fondurilor suverane s-au dublat în 2020, până la 65,9 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 mai 2021

Investițiile directe realizate de fondurile suverane de investiții în 2020 aproape s-au dublat comparativ cu 2019, ajungând la 65,9 miliarde de dolari, o parte importantă din aceste investiții fiind realizată acasă, în condițiile în care fondurile au încercat să contracareze impactul crizei COVID-19 asupra economiilor lor, arată un raport publicat marți, transmite Reuters.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

În plus, potrivit International Forum of Sovereign Wealth Funds (IFSWF), pentru prima dată, fondurile de economii au investit în 2020 mai puțin decât fondurile suverane de dezvoltare și fondurile hibride. În mod normal, fondurile de economii au mandatul de a livra randamente pe termen lung prin investiții pe piețele financiare în timp ce fondurile de dezvoltare sunt concentrate mai mult pe dezvoltarea economiilor lor locale, scrie Agerpres.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

"Investitorii instituționali, inclusiv fondurile suverane, au intrat în pandemie cu niveluri mari de lichidități. În consecință, erau pregătite să își susțină economiile locale sau să facă achiziții oportuniste pe piețele internaționale cu dificultăți", se arată în raportul IFSWF.

Anul trecut, fondurile suverane au realizat investiții directe în valoare de 48,6 miliarde de dolari în acțiuni, mai mult decât dublu față de 2019, în timp ce 9,1 miliarde de dolari au investit în imobiliare și 8,2 miliarde de dolari în infrastructură, susține IFSWF.

Multe dintre fondurile suverane de investiții au fost solicitate să susțină afacerile locale în urma pandemiei. De exemplu, fondul suveran al Turciei a injectat 21 miliarde de lire (2,5 miliarde de dolari) în trei bănci de stat iar fondul Temasek Holdings din Singapore a participat la emisiunea de obligațiuni în valoare de 1,5 miliarde de dolari lansată de Sembcorp Marine.

VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25% CITEȘTE ȘI VIDEO Profit TV - Să ajutăm business-ul. Dan Fați, CEO Dacris: Firmele se pregătesc pentru revenirea angajaților la birouri. Tombole cu premii, ciocolată, mic dejun pentru cine vine la birou. Pandemia a sporit gradul de suprasolicitare de trei ori, la 25%

Aceste investiții în susținerea afacerilor locale s-au adăugat sumelor pe care guvernele le-au scos din fondurile suverane. De exemplu, în luna august a anului trecut Ministerul de Finanțe din Chile a scos 1,1 miliarde de dolari din fondul suveran pentru a putea rambursa datoria externă.

Raportul IFSWF mai arată că, în 2020, ca o consecință a pandemiei, fondurile suverane au alocat 22% din capitalul lor spre investiții directe pe piețele lor locale, comparativ cu o medie de aproximativ 13% în anii precedenți. 

viewscnt
Afla mai multe despre
fonduri suverane
investitii