Apple a făcut eforturi și favoruri excepționale pentru a determina Netflix să folosească sistemul de microtranzacții din App Store

Apple a făcut eforturi și favoruri excepționale pentru a determina Netflix să folosească sistemul de microtranzacții din App Store
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 6 mai 2021

În urmă cu 3 ani, când Netflix a început să cocheteze cu ideea de a muta abonările în afara ecosistemului Apple, producătorul iPhone-ului mai avea puțin și-i oferea luna de pe cer serviciului de streaming.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În procesul Epic vs. Apple, producătorul de jocuri a început să furnizeze informații prin care încearcă să dovedească cât de arbitrar și abuziv se folosește Apple de propriile reguli și cât de mică este diferență între favor și șantaj când Apple negociază cu alte companii.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

În acest sens, Epic a prezentat un schimb de email-uri dintre Apple și Netflix, dinainte ca Netflix să renunțe la sistemul de microtranzacții oferit de Apple.

Email-urile prezentate nu descriu întreaga discuție dintre cele două companii, ci sunt de undeva de la mijlocul negocierilor. Din primul mesaj aflăm că Netflix se bucura deja de un tratament special din partea Apple.

Aplicația Netflix era promovată mult mai puternic decât serviciile similare, iar serialele și filmele din cadrul platformei erau prezentate în formatul editorial al App Store.

În email-urile către Netflix, după ce Netflix începuse să testeze sistemul alternativ de abonare, cei de la Apple le aduceau aminte celor de la Netflix toate lucrurile pe care li le-au oferit și susțineau că, prin acestea, numărul de download-uri al aplicației crescuse cu până la 10%.

Galaxy S8 rămâne fără suport oficial CITEȘTE ȘI Galaxy S8 rămâne fără suport oficial

Mai departe, Apple a curtat Netflix cu alte oferte excepționale. Printre acestea, Apple a oferit promovare în magazinele sale fizice, campanii de reclame în valoarea unui anumit procent din comisionul plătit și chiar includerea aplicației Netflix la pachet cu aplicațiile Apple.

În contrapartidă, cu un ușor iz de șantaj, Apple amintea Netflix că toate aceste favoruri vor dispărea dacă serviciul de streaming decidă să vândă abonamente în afara App Store.

Într-un final, în 2018, Netflix a decis că este mai important să nu mai plătească Apple 30% din vânzări și a renunțat la abonarea prin sistemul de microtranzacții din App Store.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
netflix
app store