Armata va plăti 30 mil. lei pentru servicii de reparație la rețeaua națională de comunicații

Armata va plăti 30 mil. lei pentru servicii de reparație la rețeaua națională de comunicații
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 26 iul 2016

Societatea Marctel SIT SRL București va încasa în următorii 4 ani suma de 29,56 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii de reparație a modulelor, subansamblurilor și echipamentelor defecte din cadrul rețelei militare naționale de comunicații din înzestrarea unităților din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Contractul a fost estimat de MApN la 29.562.235,94 lei, fără TVA, și a fost atribuit Marctel SIT, singurul ofertant în cadrul licitației, pentru suma de 29.562.210 lei, fără TVA. Practic, Armata a realizat o economie de 25,94 lei, fără TVA, prin organizarea acestei licitații, reiese din datele ministerului.

Rețeaua militară națională asigură legăturile de voce, date și multimedia (criptate și/sau necriptate) în toate zonele de interes ale MApN, prin echipamente radioreleu și/sau fluxuri închiriate de la operatori civili de telecomunicații, potrivit caietului de sarcini al licitației.

Armata vrea să cumpere echipamente IT și aplicații software de 64 milioane lei CITEȘTE ȘI Armata vrea să cumpere echipamente IT și aplicații software de 64 milioane lei

Marctel SIT a fost înființată în anul 1998 cu capital privat românesc și furnizează servicii integrate de telecomunicații în domeniul rețelelor militare și civile de telecomunicații și tehnologia informatiei, potrivit datelor de pe pagina web a societății.

Principalele proiecte realizate au drept beneficiari finali Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor – Poliția de Frontieră, Electrica, Agenția NATO pentru Consultanță, Comandă și Control (NC3A).

Marctel SIT este partener local pentru proiecte derulate în România de către Selex Communications S.p.A. (fost Marconi) Italia, Selex Communications Marea Britanie și Lockheed Martin SUA.

De asemenea, societatea este acreditată pe linie de securitate până la nivel “Strict Secret” respectiv “NATO Secret”.

Anul trecut, afacerile Marctel SIT au atins 11,3 milioane de lei, de la 3,08 milioane de lei în 2014, în timp ce profitul net a coborât de la 1,7 milioane de lei la 481.000 lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
minister
armata
retea
comunicatii
contract