Bota (MFE): Digitalizarea sectorului public este o mare problemă; interacțiunea cu instituțiile să se facă prin maximum 5 click-uri

Bota (MFE): Digitalizarea sectorului public este o mare problemă; interacțiunea cu instituțiile să se facă prin maximum 5 click-uri
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 oct 2020

Sectorul public se află într-o situație delicată sub aspectul digitalizării, dar cred că vom găsi soluții, astfel încât contactul publicului larg și al operatorilor economici cu aceste instituții să se facă printr-un click sau maxim cinci, fără a sta la rând la ghișeu, a afirmat, marți, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE) Călin Bota, la conferința de lansare a Consiliului Național pentru Transformare Digitală (CNTD).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cum au fost implementate marile proiecte de digitalizare în administrația publică locală, ce priorități au pe agendă autoritățile locale pentru continuarea procesului de digitalizare, ce progrese au fost făcute în privința plăților electronice de taxe, impozite și servicii publice, cum  ajută plățile electronice la debirocratizarea și simplificarea serviciilor publice la nivel local, în ce măsură se pot distribui la ora actuală ajutoarele  și beneficiile sociale prin mijloace electronice de plată, dar și ce inițiative și soluții smart există pentru mobilitate urbană și digitalizarea plăților în transportul public va fi anunțat la Videoconferința Profit.ro - Visa, pentru care detalii pot fi văzute AICI.

"Chiar dacă astăzi ne aflăm într-o situație extrem de delicată la nivel global și la nivel național datorită problemelor pe care le generează răspândirea virusului SARS-CoV-2, când discutăm despre digitalizare putem aprecia că a fost o oportunitate pe care, într-o bună măsură, am reușit cel puțin la nivelul sectorului privat să o exploatăm sub aspectul eforturilor întreprinse de IMM-uri în vederea digitalizării activităților de producție, de comercializare, activităților interne legate de controlul asupra fiecărei operațiuni. Sunt lucruri pe care întotdeauna sectorul privat le face mult mai repede și mult mai bine decât cel public, pentru că e multă flexibilitate și mai multă dorință de a-și depăși limitele. În acest moment, sectorul public se află într-o situație delicată sub aspectul digitalizării, chiar dacă Sabin Sărmaș (președintele Autorității pentru Digitalizarea României - n. r.) și celelalte autorități ale statului au făcut eforturi în acest sens în ultima perioadă", a subliniat Bota, potrivit Agerpres.

Pe cale de a fi preluat de australienii de la Macquarie, distribuitorul de energie al Olteniei își digitalizează operarea rețelei cu fonduri UE. Care e starea acesteia CITEȘTE ȘI Pe cale de a fi preluat de australienii de la Macquarie, distribuitorul de energie al Olteniei își digitalizează operarea rețelei cu fonduri UE. Care e starea acesteia

Oficialul MFE a punctat faptul că există bani europeni pentru dezvoltarea zonei IT prin Programul Operațional Competitivitate, ce pot ajuta și la digitalizarea instituțiilor statului.

"Acest lucru rezultă inclusiv din ceea ce înseamnă apelurile de proiecte care au fost finalizate la nivelul organismului intermediar de implementare a fondurilor europene pentru Programul Operațional Competitivitate și care se află la nivelul Autorității pentru Digitalizarea României și la care avem 244 de milioane de euro lansați pentru IMM-uri și încă 100 de milioane de euro în curs de lansare și având o schemă de ajutor de stat în avizare la Consiliul Concurenței și pe care sperăm să o putem lansa maxim la finalul săptămânii viitoare pentru întreprinderile mici care activează în zona IT și care se ridică la circa 100 de milioane de euro. Sunt bani pe care piața, cu siguranță, îi va aprecia și îi va absorbi și, în mod cert, va găsi o alocare care să permită creșterea competitivității acelor entități economice", a spus reprezentantul MFE.

Acesta a subliniat că, la momentul actual, sunt probleme cu digitalizarea în mai multe ministere-cheie ale României, dar există speranțe că se vor găsi soluții pentru remedierea situației.

"Marea problemă pe care o avem astăzi este legată de digitalizarea marilor aparate de stat. Avem probleme la digitalizarea Ministerului de Finanțe, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Ministerului Educației și nu doar atât. Sunt resurse financiare alocate. Vom avea resurse și pentru exercițiul 2021 - 2027, chiar dacă alocarea acestora va fi pe altă logică decât ceea ce am avut până acum, în sensul în care sumele alocate pentru IMM-uri se vor derula prin intermediul agențiilor de dezvoltare regionale, iar tot ceea ce înseamnă sume care vor fi utilizate pentru digitalizarea statului român vor fi la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, prin intermediul organismelor intermediare pe care le va certifica în vederea operaționalizării lor, în perioada următoare. Cred că vom găsi soluții, astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate la un nivel mai mult decât rezonabil și contactul publicului larg și operatorilor economici cu aceste instituții să se facă printr-un click sau maxim cinci, fără a sta la rând la ghișeu, fără a ne deplasa ore întregi cu mașina și fără a purta după noi tone și tone de hârtii cu semnături și cu ștampile", a apreciat Călin Bota.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul fondurilor europene
călin bota
cntd