Centric DMS și Centric EDI – cele mai recente componente ale platformei Centric, deținută de Enterprise Concept

Centric DMS și Centric EDI – cele mai recente componente ale platformei Centric, deținută de Enterprise Concept
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 5 dec 2019

Având în vedere cererea tot mai mare pentru automatizarea și robotizarea proceselor de business, previziunile făcute de Enterprise Concept la jumătatea anului se mențin: o creștere cu 30% a cifrei de afaceri pe 2019 vs. 2018, echivalentul sumei de 2,6 milioane de euro. De asemenea, prin extinderea platformei Centric cu noile componente Centric DMS și Centric EDI, precum și prin dezvoltarea parteneriatului cu UiPath, își propun o creștere de minimum 20% în anul următor față de anul 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Enterprise Concept anunță lansarea celor două noi componente ale platformei Centric: Centric DMS și Centric EDI.

Principalul scop al platformei Centric este optimizarea proceselor interne ale clienților prin eliminarea activităților redundante și prin automatizarea procesului de afaceri în ansamblu, precum și automatizarea ecosistemului clienți - beneficiari - furnizori.

Cele două componente noi ale software-ului creat de Enterprise Concept – Centric DMS și Centric EDI – aduc beneficii esențiale clienților și contribuie totodată la îndeplinirea misiunii companiei, și anume aceea de a automatiza toate procesele de business.

Centric DMS este o soluție inteligentă de management al documentelor ce urmărește eliminarea treptată a documentelor din hârtie și oferă accesul rapid la copia electronică a acestora, ajutând astfel la creșterea productivității și la reducerea costurilor de manipulare, distribuție și multiplicare a documentelor. 

Centric DMS și Centric EDI – cele mai recente componente ale platformei Centric, deținută de Enterprise Concept

Componenta Centric DMS vine în completarea soluției de automatizare de procese Centric BPM și prin automatizarea fluxului de documente, nu doar al datelor în sine, acolo unde este necesar pentru clienții noștri.

Centric EDI este cea de-a treia componentă a platformei Centric și asigură schimbul de informații dintre parteneri și furnizori în timp real, eliminând intervenția manuală și asigurând un proces transparent între cele două părți.

Spre deosebire de soluțiile existente pe piață, Centric EDI permite compararea documentelor și identificarea diferențelor dintre acestea, iar furnizorii sunt notificați în timp real cu privire la diferențele detectate, ceea ce le permite să corecteze erorile în timp real.

Toate documentele sunt schimbate prin intermediul standardului EDI, care are un corespondent pentru orice tip de document.

De asemenea, aplicația Centric EDI asigură:

  • Preluarea datelor furnizorilor din sistemele master data;
  • Preluarea articolelor din sistemele master data ale organizației;
  • Transmiterea comenzilor către furnizori din sistemele financiare ale organizației;
  • Preluarea facturilor pentru comenzile primite și transmiterea în sistemele financiare ale organizației după verificarea acestora cu comenzile primite;
  • Preluarea avizelor din partea furnizorilor.

„Odată cu dezvoltarea Centric DMS și Centric EDI, alături de Centric BPM și tehnologia UiPath a partenerilor noștri, orice companie care dispune de un sistem financiar contabil și unul de payroll (salarizare), poate să își automatizeze toate celelalte procese de business cu platforma Centric.

Prin urmare, Enterprise Concept deține în prezent cea mai completă platformă de automatizare de pe piață. Profit de această ocazie pentru a anunța și semnarea unui prim contract de robotizare pe tehnologia UiPath cu una dintre cele mai mari companii de utilități din România”, a mai declarat Radu Voicu, CEO și fondator al grupului Enterprise Concept Hex IT.

Lider în ceea ce privește numărul de procese automate implementate în România, Enterprise Concept este o companie specializată în Business Process Management (BPM) și Digital Process Automation (DPA), reușind până în prezent să salveze 1.000.000 de ore de lucru și să genereze 30 de milioane de euro anual, ROI direct și indirect pentru clienții companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
centric dms
enterprise concept