Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi

Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 14 iul 2020

Tehnologia este prezentă zi de zi în viața noastră, prin tot ce înseamnă aplicații și dispozitive smart, conectate permanent la internet. Smartphone-urile și tabletele, considerate un moft la început, sunt acum accesorii esențiale pentru mulți dintre noi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prin ecranul mare, autonomia superioară și funcțiile de productivitate și multitasking oferite, tabletele sunt deja parte integrantă a multor job-uri, existând sarcini care depind efectiv de acțiunile care pot fi realizate prin intermediul acestora și a aplicațiilor folosite.

Partea multimedia, și ea importantă pentru numeroși utilizatori, este susținută cu brio de tablete prin aceleași caracteristici, în frunte cu ecranul semnificativ mai mare decât al celor mai multe smartphone-uri.

În această categorie, fie că este vorba de productivitate, divertisment sau Social Media, se integrează perfect Huawei MatePad T8, o tabletă cu funcții impresionante, ideală pentru activitățile din orice moment al zilei, cu un raport preț-calitate foarte bun, o autonomie mai mult decât generoasă și un ecran execelent pentru o experiență de vizualizare inedită. Funcția de rezistență a tabletei Huawei MatePad T8 este ecranul său imersiv, de înaltă definiție, tableta având ramuri ultra-subțiri și o amprentă minuaturală, devenind instrumentul ideal pentru vizionarea de filme, navigarea pe web sau orice alte activități din timpul zilei. Ecranul este cu atât mai impresionant cu cât are capacitatea de a rămâne pornit toată ziua.

Cu un ecran de 8 inch, rezoluție mare și o calitate foarte bună a imaginii, încadrat de rame înguste, Huawei MatePad T8 îmbunătățește experiența de vizionare a filmelor și de navigare pe rețelele sociale. De asemenea, aceasta facilitează multitaskingul și te ajută în gestionarea mail-urilor, a activităților de office sau chiar în activitățile care implică mai multă creativitate, precum schițarea.

Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi

Experiența de utilizare este ideală în orice situație, grație unui procesor cu 8 nuclee și a spațiului de stocare rapid ce poate fi completat, la nevoie, cu un card de memorie de până la 512 GB.

Cu o grosime de 8,5 mm și o greutate totală de 310 grame, MatePad T8 este o tabletă cu dimensiuni reduse și ușoară, ce punctează bine la capitolul portabilitate. Aceasta impresionează și prin autonomie. Cu ajutorul unei baterii de 5.100 mAh, tableta duce cu brio 12 ore de filme și seriale sau navigare web ori peste 75 de ore de redare audio cu o singură încărcare.

Astfel, dacă utilizatorii se află într-un zbor lung sau doar se relaxează acasă, pot explora cu ușurință lumea minunată a cinematografiei. În mod similar, pentru cei împătimiți de navigare pe internet și pe rețelele de socializare, Huawei MatePad T8 este mai mult decât capabilă să facă față unei de navigări îndelungate pe pagina web, atingând până la 12 ore de utilizare continuă. Mai mult decât suficient pentru a susține chiar și cea mai intensă sesiune de internet.

Iubitorii de muzică și podcast-uri vor fi plăcut surprinși de rezistența tabletei Huawei MatePad T8, care oferă 75 de ore de redare audio cu o încărcare completă. Așadar, indiferent dacă utilizatorul găzduiește o petrecere, ascultă cărțile audio preferate sau explorează noile podcast-uri, tableta va rezista suficient de mult timp. Iar atunci când nu își poate încărca tableta între sesiuni, Huawei MatePad T8 rezistă timp de 600 de ore cu ecranul oprit, oferind în jur de 3 săptămâni și jumătate fără griji cu privire la încărcare.

Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi

Pe lângă faptul că are o durată de viață impresionantă a bateriei, Hauwei MatePad T8 permite și gestionarea energiei în mod inteligent. În partea dreaptă sus a ecranului se află un afișaj dinamic al bateriei, care oferă toate informațiile despre cantitatea de energie rămasă înainte de a fi încărcată. Astfel, când tableta este utilizată toată ziua, este ușor de verificat dacă trebuie încărcată în timpul nopții sau dacă trebuie pur și simplu așezată deoparte pentru a fi folosită a doua zi.

Utilizatorii vor aprecia cu siguranță și posibilitatea migrării facile a datelor, configurărilor și aplicațiilor de pe vechiul dispozitiv pe Huawei MatePad T8. Acest lucru este posibil prin intermediul aplicației Phone Clone (disponibilă și în Huawei App Gallery), care permite transferul rapid al datelor atât de pe device-uri cu Android, cât și de pe cele cu iOS.

Dispozitivul ideal pentru activitățile tale din fiecare zi

Phone Clone permite personalizarea noii tablete cu ușurință prin migrarea resurselor din vechiul dispozitiv, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemele de operare (iOS sau Android).

MatePad T8 are în dotare Huawei AppGallery, magazinul de aplicații dezvoltat de producătorul chinez, care cuprinde zeci de mii de aplicații de top de la TikTok și Fortnite, la Snapchat și Microsoft Office.

În cel de-al treilea magazin internațional de aplicații, dezvoltat de HUAWEI, este disponibilă și aplicația MoreApps, o soluție inteligentă și gratuită, care ajută utilizatorul să navigheze facil printr-o gamă largă de aplicații, inclusiv locale, pentru a le instala pe telefon sau tabletă.

Această aplicație ajută utilizatorii să navigheze cu ușurință printr-o gamă variată de aplicații internaționale și locale, pentru a le putea instala pe dispozitiv. MoreApps ajută la descărcarea aplicațiilor Social Media de top și instalarea lor în doar câteva minute.

MatePad T8 este o tabletă excelentă în orice situație, care oferă un bun raport preț-calitate și reușește să aducă în zona tabletelor entry-level caracteristici ale flagship-urilor, precum o autonomie generoasă, suport 5G și GPS.

viewscnt
Afla mai multe despre
smartphone
tableta
huawei matepad t8