Facebook a obținut venituri trimestriale peste așteptări, dar a avertizat că 2021 va fi dificil

Facebook a obținut venituri trimestriale peste așteptări, dar a avertizat că 2021 va fi dificil
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 oct 2020

Facebook a obținut venituri trimestriale peste așteptările analiștilor, în condițiile în care firmele care se adaptează la pandemia globală au continuat să se folosească de instrumentele de publicitate ale platformei de socializare, dar compania a avertizat că 2021 va fi un an dificil, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania a arătat că perspectivele sale se confruntă cu ”un nivel semnificativ de incertitudini”, menționând viitoarele schimbări ale Apple în domeniul confidențialității datelor și o posibilă inversare a tendinței actuale a comerțului electronic determinată de pandemia de coronavirus, scrie News.ro.

Angajații refolosesc parole vechi și expun compania breșelor de securitate CITEȘTE ȘI Angajații refolosesc parole vechi și expun compania breșelor de securitate

”Considerând că comerțul online este cea mai mare sursă de creștere a publicității, o schimbare a acestei tendințe ar putea fi un factor negativ pentru avansul veniturilor din publicitate în 2021”, potrivit companiei.

Veniturile totale, care constau în principal din vânzarea de publicitate, au urcat  de la 17,65 de miliarde de dolari la 21,47 de miliarde de dolari, în trimestrul al treilea încheiat pe 30 septembrie, depășind așteptările analiștilor, de 19,82 miliarde de dolari potrivit datelor IBES furnizate de Refinitiv.

Numărul utilizatorilor activi lunar a urcat  la 2,74 de miliarde de dolari, comparativ cu estimările unui avans la 2,70 miliarde de dolari.

Cheltuielile totale au avansat cu 28%, la 13,43 de miliarde de dolari, alimentate de măsurile de îmbunătățire a gestionării datelor utilizatorilor și de combatere a conținutului abuziv.

Profitul net a atins 7,85 de miliarde de dolari, respectiv 2,71 de dolari pe acțiune, comparativ cu 6,09 miliarde de dolari, sau 2,12 dolari pe acțiune în urmă cu un an.

Analiștii anticipau un profit de 1,90 de dolari pe acțiune, potrivit datelor IBES furnizate de Refinitiv.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
publicitate