Guță, Kepler-RomInfo: Piața de software are încă multe oportunități, dar lipsa resurselor umane poate deveni un risc

Guță, Kepler-RomInfo: Piața de software are încă multe oportunități, dar lipsa resurselor umane poate deveni un risc
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 oct 2017

România beneficiază de un context extrem de favorabil, având cea mai mare creștere economică din Europa, iar piața IT este așteptată să se dezvolte în continuare, fiind multe oportunități pentru finanțarea afacerilor. Resursele umane nu cresc, însă, în același ritm, lipsa talentelor fiind una dintre marile provocări ale firmelor, a declarat, pentru News.ro, directorul general al dezvoltatorului software Kepler-RomInfo, Petrișor Guță. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat recent că a revizuit în creștere, de la 5,9% la 6,1%, pe serie brută, estimările publicate în august și septembrie referitoare la rata de creștere a Produsului Intern Brut (PIB) din trimestrul al doilea al acestui an.

Industria românească de software și servicii este estimată să depășească 4 miliarde de euro în 2017, potrivit unei estimări a Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

Totodată, prognoza medie anuală de creștere pentru următorii trei ani este estimată la aproximativ 15%. Evoluția favorabilă a pieței creează oportunități de finanțare pentru jucătorii din IT, consideră Petrișor Guță.

Adrian Diță și-a dat demisia de la conducerea ANCOM CITEȘTE ȘI Adrian Diță și-a dat demisia de la conducerea ANCOM

”Suntem optimiști în privința creșterii pieței, deoarece contextul economic general este unul favorabil, cu multe oportunități pentru finanțarea afacerilor. Sunt mai mulți bani disponibili prin fonduri de investiții și mentalitatea de StartUp este încurajată și din ce în ce mai prezentă în România. Pentru 2018, ne așteptăm să vedem o tendință de creștere, luând în considerare factorii de mai sus”, a declarat Guță.

El atrage însă atenția că afacerile trebuie susținute de un număr tot mai mare de specialiști, iar lipsa acestora reprezintă o mare provocare pentru companii.

”Putem spune cu certitudine că lipsa de talente este una dintre cele mai mari provocări ale noastre, care are impact asupra pieței serviciilor software în mod holistic. Cererea pieței este în continuă creștere, iar resursele umane pentru industria noastră nu pot ține pasul cu această creștere exponențială, chiar dacă numărul specialiștilor IT crește de la un an la altul, dar nu în același ritm cu cererea”, a afirmat Guță.

Microsoft promite laptopuri cu autonomie de până la două zile CITEȘTE ȘI Microsoft promite laptopuri cu autonomie de până la două zile

El a subliniat că, fiind bazat pe capitalul uman și capabil să plătească salarii competitive, sectorul software și IT este un vector de creștere al stabilității țării.

Kepler-RomInfo, parte a grupului francez Alten de de la finalul lui 2016, a înregistrat anul trecut afaceri de 37,43 milioane lei (8,34 milioane euro), având un număr de 223 de angajați, potrivit datelor trimise Ministerului Finanțelor.

Pentru acest an, compania estimează un avans de 20% a afacerilor, în contextul creșterii pieței, a investițiilor făcute pentru a spori capacitățile echipei de dezvoltare a afacerii și a dezvoltării colaborării cu universitățile tehnice pentru a găsi noi talente. Raportul de vânzări este de 60% pentru piața externă și de 40% pentru piața locală.

viewscnt
Afla mai multe despre
software
piata
dezvoltare
finantare
oportunitati
resurse umane