O companie din România introduce programul de muncă cu 4 zile pe săptămână

O companie din România introduce programul de muncă cu 4 zile pe săptămână

Marian Ion, CEO ING Hubs România

Profit.ro
Profit.ro
scris 31 ian 2023

ING Hubs România, hub-ul global de tehnologie al ING Group, extinde către angajați sistemul de lucru de 4 zile pe săptămână, pentru care aceștia pot opta începând cu luna ianuarie 2023. Această decizie vine pe fondul rezultatelor pozitive ale programului-pilot derulat pe parcursul a 6 luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adoptarea noului sistem de lucru în cadrul companiei se va face voluntar și gradual, pe parcursul următoarelor luni, pe bază de înscrieri.

Noul mod de lucru presupune trecerea de la 5 zile de lucru, cu 8 ore/zi, la 4 zile de lucru pe săptămână, cu 10 ore/zi, în acord cu legislația în vigoare. De asemenea, angajații au opțiunea de a trece la varianta cu 9 ore de lucru pe zi, timp de 4 zile și 0,5 zile libere pe săptămână. Această schimbare va permite astfel păstrarea a 40 ore de lucru/săptămână aferente unui program de lucru full-time conform Codului Muncii.

Cum se facturează consumul de energie începând cu 1 ianuarie 2023 CITEȘTE ȘI Cum se facturează consumul de energie începând cu 1 ianuarie 2023

„Decizia de a putea trece la 4 zile de lucru pe săptămână a fost foarte bine primită de colegii noștri și sperăm că va aduce un plus de confort și flexibilitate”, spune Marian Ion, CEO ING Hubs România.

Proiectul-pilot pentru testarea sistemului cu 4 zile de lucru pe săptămână a implicat 9 echipe din cadrul ING Hubs România și s-a desfășurat pe parcusul a 6 luni. Compania a monitorizat indicatori precum productivitatea, viteza de răspuns în cazul incidentelor, numărul orelor de lucru suplimentare necesare, nivelul de satisfacție a angajaților, moralul acestora și gradul de încărcare.

Modelul de lucru în cadrul companiei va rămâne unul hibrid, în care fiecare echipă în parte își definește interacțiunile, în acord cu nevoile specifice. Astfel, compania oferă angajaților posibilitatea de a lucra de acasă sau de la noul sediu de pe Calea Victoriei, fiecare echipă având libertatea de a-și stabili propriul mod de lucru, îmbinând lucrul la distanță și cel de la birou.

2023 - Planuri de viitor  

În 2023, ING Hubs va dezvolta în continuare proiectele din principalele zone ale companiei, precum core banking, managementul datelor, aplicații mobile și produse bancare digitale.

FOTO Cum va arăta prima tabletă OnePlus CITEȘTE ȘI FOTO Cum va arăta prima tabletă OnePlus

În atingerea acestui obiectiv, ING Hubs România caută să își întregească echipele cu specialiști care, pe lângă abilitățile tehnice, au o bună înțelegere a domeniului de business și experiență în dezvoltarea de produs.                                                                   

Pentru anul în curs, compania mai are în plan completarea echipelor existente cu studenți, tineri absolvenți sau specialiști aflați la început de drum în domeniul IT. În acest sens, ING Hubs România va derula o serie de programe de formare intensivă, care vor permite tinerilor să își dezvolte abilitățile de programare alături de specialiști din cadrul organizației. {Dev}School – Java League și International Talent Programme sunt două astfel de programe dedicate celor aflați la început de drum. Programele vor fi remunerate, iar înscrierile vor începe în luna februarie.

Hub-ul de tehnologie din România al ING Group a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 113 milioane de euro (date preliminare) și 1.600 angajați, iar planul pentru 2023 este de a continua creșterea dinamică până la borna de 150 de milioane de euro cifră de afaceri și de a extinde echipa la 1.800 oameni.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing hubs românia
saptamana de lucru