Procesoarele dedicate serverelor Intel Xeon Ice Lake pot fi acum achiziționate de la ASBIS România

Procesoarele dedicate serverelor Intel Xeon Ice Lake pot fi acum achiziționate de la ASBIS România
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 24 sep 2021

În sectorul de business au fost prezente cu precădere trei cuvinte: performanță, securitate și Cloud. Acestea reprezintă rezultatul situației din prezent care impus adoptarea a diferitelor stiluri de muncă, precum: hibrid (angajații pot alterna între munca de acasă cu cea de la birou), remote (exclusiv de acasă) sau cei mai curajoși au continuat să lucreze de la birou (respectând reglementările impuse de autorități).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Sistemul de muncă remote sau telemunca a fost în câștig de cauză, fiind adoptat de numeroase organizații cu scopul de a proteja angajații de situația ce persistă de aproximativ doi ani. Odată cu telemunca, numărul soluțiilor de stocare în cloud implementate au cunoscut o curbă ascendentă. Concomitent, au crescut și atacurile cibernetice, multe dintre datele interne ale organizațiilor au fost expuse publicului larg. Prin urmare, sistemele de siguranță necesită actualizări pentru a combate cele mai noi amenințări din lumea cibernetică. Pentru a acoperi cele trei puncte cheie ale unui business sigur și performant (enumerate la începutul articolului), Intel oferă procesorul dedicat platformelor de server, numit Xeon Ice Lake. În continuarea articolului vom discuta despre cum tehnologiile procesoarelor dedicate servelor eficientizează activitatea companiilor și modul de lucru hibirid din întreaga lume.

Performanță și Eficiență fără compromisuri

Implementarea unei soluții performante și sigure de data server în activitatea oricărui business, reprezintă factorul către succes și dezvoltare. Scenariul creării unui serviciu proprietar de cloud de procesare rapidă și securizare a datelor, trebuie să fie o prioritate în planul oricărui antreprenor.

TCO (costurilor totale de exploatare) este foarte important pentru orice companiei, astfel fiecare manager dorește să realizeze echilibrul perfect între performanță și costuri. Cu ajutorul procesoarelor din seria Intel Xen Ice Lake care se bazează pe noua arhitectura Sunny Cove pe 10nmn, scenariul va fi transpus în realitate. Astfel, noua arhitectură oferă o creștere a performanței brute cu 20%, îmbunătățirea lățimii de bandă a memoriei, dar și noi tehnologii eficientizare a consumului energetic. Totodată, cele 40 de nuclee per socket alături de Tehnologiile Intel® Speed Select Technology – Core Power, Intel® Speed Select Technology – Turbo Frequency și Intel® Deep Learning Boost (Intel® DL Boost) vor crea cadrul eligibil pentru a pune aplicare ideea de performanță la cele mai înalte standarde la costuri minime.

Securitatea cibernetică, criptarea și decriptarea rapidă a datelor, precum și actualizări de firmware pentru o securitate la zi sunt oferite de tehnologiile Intel® Trusted Execution Technology, Intel® AES New Instructions și Intel® Platform Firmware Resilience Support. De asemenea, datele organizației sunt protejate împotriva expunerii prin degradare fizică a memoriei cauzată de pornirea la rece a sistemului prin tehnologia Intel® Total Memory Encryption.

Un lucru important de menționat este reprezentat de suportul tehnic și logistic oferit de Intel. Poți configura viitorul sistemul de cloud în timp real alături de recomandările specialiștilor pentru a se integra perfect cu nevoile organizației (de la nevoile obișnuite la procese moderne de lucru pentru întreprinderi și cloud, până la cereri avansate de aplicații centrate pe AI, analiză și date). De asemenea, poți verifica online disponibilitatea componentelor, iar prin serviciul de livrare world wide poți comanda diferite configurații preansamblate sau achiziționa independent componentele necesare sistemului tău.

Procesoarele dedicate serverelor Intel Xeon Ice Lake pot fi acum achiziționate de la ASBIS România

Specificații tehnice

În funcție de nevoile, fluxul de muncă și disponibilitatea financiară a companiilor, antreprenorii pot alege din categoriile: Bronze, Silver, Gold și Plantinum. Astfel, configurațiile acestora pot varia:

  • Nuclee: 8 – 40;
  • Frecvență procesor: 2.2 – 3.6 GHz;
  • Frecvență maximă: 3.1 – 3.7 GHz;
  • Consum energetic: 155 – 280W;
  • Memorie Cache: 12 – 60 MB.

Soluțiile viitorului privind stocarea și securitatea datelor în cloud sunt accesibile oricărei organizații. Așadar, antreprenorii pot alege dintr-o gamă foarte variată de configurații a procesorului Intel Xeon Ice Lake, configurație menită să conferă un aport semnificativ în productivitatea și performanța business-ului.  

Intel Xeon Ice Lake în diverse configurații de performanță poate fi achiziționat prin partenerii ASBIS România. Mai multe informații despre produsele Intel Xeon Ice Lake aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
intel xeon ice lake
procesoare