Twitter nu exclude suspendarea contului președintelui Donald Trump

Twitter nu exclude suspendarea contului președintelui Donald Trump
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iun 2020

Un înalt responsabil al Twitter nu a exclus joi ca rețeaua socială să suspende contul lui Donald Trump dacă președintele american continuă să publice mesaje incendiare care încalcă regulile rețelei sociale, potrivit France Presse.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu 81,7 milioane de abonați, contul @realDonaldTrump este unul dintre cele 10 cele mai urmărite pe Twitter. Însă liderul american este în conflict cu rețeaua de socializare care a marcat două din tweet-urile sale cu privire la votul prin corespondență prin mențiunea "verificați faptele", scrie Agerpres.

Vânzările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% în acest an, la 1,2 miliarde de unități, potrivit estimărilor firmei IDC CITEȘTE ȘI Vânzările globale de smartphone-uri vor scădea cu aproape 12% în acest an, la 1,2 miliarde de unități, potrivit estimărilor firmei IDC

Twitter a ''ascuns'' apoi un mesaj al președintelui american pentru încălcarea regulilor rețelei sociale pentru "apologia violenței". "Când încep jafurile, încep și focurile de armă", a scris Trump într-un tweet postat în contextul confruntărilor între manifestanți și polițiști care au izbucnit în mai multe orașe americane, după decesul la 25 mai a afro-americanului George Floyd, în vârstă de 46 de ani, asfixiat la Minneapolis de către un polițist alb.

Directorul pentru strategia de politică publică a Twitter, Nick Pickles, a declarat joi în timpul unei audieri în parlamentul Regatului Unit că tweet-urile lui Donald Trump sunt examinate la fel ca altele venind din alte conturi verificate.

"De fiecare dată când un tweet al unui utilizator este publicat și ne este semnalat, îl examinăm conform regulilor noastre", a declarat Pickles în cursul unei audieri virtuale în Comitetul parlamentar responsabil de sectorul digital. "Dacă un utilizator pe Twitter continuă să încalce regulile noastre, atunci vom continua să avem discuții pe toate căile care ni se oferă", a adăugat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
twitter
donald trump