Viitoarele tablete iPad Pro vor oferi o conectivitate mai bună

Viitoarele tablete iPad Pro vor oferi o conectivitate mai bună
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 8 aug 2022

Apple își va dota modelele de iPad Pro pe care urmează să le lanseze cu un conector mai performant, care va îmbunătăți conectarea și alimentarea accesoriilor atașate la tabletă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Două modele de iPad Pro se află în lucru, conform surselor citate de Macrumors. Din câte se știe, diferența fundamentală dintre cele două este dată de dimensiunea ecranului. Una dintre tablete va măsura 11 inch, iar cealaltă va avea 12,9 inch.

Ambele vor fi dotate cu un nou Smart Connector, care va beneficia de un pin în plus față de mufa folosită până acum. Noul Smart Connector va avea patru pini, în loc de trei.

Apple lucrează la mai multe dispozitive de smarthome CITEȘTE ȘI Apple lucrează la mai multe dispozitive de smarthome

Cu patru pini, Smart Connector va simplifica atât conectarea accesoriilor, cât și alimentarea acestora, Prin același port se va putea alimenta fie accesoriul conectat, fie atât tableta, cât și accesoriul.

Smart Connector este necesar pentru conectarea la iPad Pro a diverselor accesorii, precum tastatura Magic Keyboard, care are nevoie de o sursă de alimentare în timp ce este folosită pentru a scrie mai rapid decât cu tastatura virtuală.

Noile modele de iPad Pro sunt așteptate să fie prezentate oficial în septembrie sau octombrie, însă, nu există o confirmare oficială în acest sens, iar programul de lansare al tabletelor Apple ar putea fi influențat de disponibilitatea iPadOS 16.

Se pare că Apple, spre deosebire de anii anteriori, va lansa noua versiune de iPadOS cu aproximativ o lună mai târziu decât iOS 16, deoarece mai are de rezolvat anumite aspecte ce țin de noul manager de task-uri.

În mod normal, noile tablete ar trebui să fie livrate cu noua versiune de iPadOS. Asta înseamnă că Apple ar trebui să amâne lansarea tabletelor, dacă este necesar.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
tablete
ipad pro