Vodafone a ales echipamentele Samsung pentru rețeaua sa 5G din Marea Britanie

Vodafone a ales echipamentele Samsung pentru rețeaua sa 5G din Marea Britanie
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 iun 2021

Operatorul britanic de telecomunicații Vodafone a anunțat că a selectat Samsung Electronics drept furnizor de echipamente pentru rețeaua sa 5G din Marea Britanie, un contract care marchează debutul companiei sud-coreene pe piața de echipamente de telecomunicații din Europa, transmite Reuters.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Acordul dintre Vodafone și Samsung, pentru care nu au fost dezvăluiți termenii financiari, vine într-un moment în care operatorii europeni de telefonie mobilă sunt din ce în ce mai interesați de posibilitatea ca Samsung să înlocuiască grupul chinez Huawei în calitate de furnizor de echipamente, scrie Agerpres.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

Autoritățile britanice au ordonat ca toate echipamentele furnizate de Huawei să fie eliminate din rețeaua 5G până la finele lui 2027, după o campanie demarată de Washington împotriva grupului chinez, pe motiv că ar reprezenta un risc la adresa securității naționale.

În paralel, recent, un director de la Samsung Electronics a dezvăluit că grupul sud-coreean mizează pe comenzile venite din Europa pentru a-și crește afacerile cu echipamentele de rețea. Chiar dacă Samsung Electronics este cel mai mare producător mondial de cipuri de memorie și smartphone-uri, pe piața echipamentelor de rețea Samsung se situează abia pe locul cinci, după Huawei, Ericsson, Nokia și ZTE, cu o cotă de piață de 10-15%.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

Piața europeană de echipamente de telecomunicații este dominată de Nokia, Ericsson și Huawei, însă părerile operatorilor cu privire la echipamentele Samsung au început să se schimbe după ce, în luna septembrie a anului trecut, Samsung a obținut un contract de 6,6 miliarde de dolari de la operatorul american Verizon, urmat în luna martie a acestui an de un contract cu operatorul japonez NTT Docomo.

O serie de oficiali de la operatorul spaniol Telefonica și operatorul francez Orange au declarat pentru Reuters că au avut discuții cu grupul sud-coreean Samsung.

La rândul său, vicepreședintele diviziei de rețele de la Samsung, Woojune Kim, a spus că în prezent compania efectuează teste cu echipamente 5G, împreună cu o serie de operatori europeni de telecomunicații, precum Deutsche Telekom în Cehia, cu Play Communications în Polonia, dar și cu o altă mare firmă europeană căreia nu i-a dezvăluit numele.

În România, la finele săptămânii trecute, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G. Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente și programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G - rețele 5G, în vederea prevenirii, contractării și eliminării riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării.

Potrivit actului normativ, avizul conform se fundamentează pe o serie de documente, precum și pe evaluări din perspectiva riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării. În situația în care sunt identificate riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa securității țării ca urmare a analizei, avizul CSAT este negativ. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
5g