Bobby Păunescu este noul proprietar al studiourilor Buftea

Bobby Păunescu este noul proprietar al studiourilor Buftea
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 oct 2015

Conducerea studiourilor Buftea a anunțat că firma Central European Media Enterprises a vândut compania către un grup de investitori americani și români din industria filmului, printre aceștia aflându-se și regizorul Bobby Păunescu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Un grup de investitori – format din importanti producători de film din Statele Unite ale Americii și România – a finalizat tranzacția prin care CME a vândut acțiunile companiei MediaPro Entertainment, acționar majoritar al Studiourilor MediaPro. Obiectivul principal al noilor acționari este de a readuce în prim-plan importanța istorică al celui mai important complex cinematografic din România și unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est", se arată într-o scrisoare internă trimisă angajaților și publicată de Pagina de Media. Regizorul a declarat că "studioul va face film, TV, publicitate, evenimente" și că va putea fi vizitat. "Intenționăm să deschidem studioul către public, astfel încât să se poată vizita platourile și decorurile, ca la studiourile americane", a spus Bobby Păunescu.

Din grupul investitorilor americani fac parte Donald Kushner, coproprietar al Chinese Theatre din Hollywood și un cunoscut producător, care are la activ filme ca Monster, cu Charlize Theron în rolul principal, dar și Steven Ransohoff, președintele companiei americane Film Finances, care se ocupă cu asigurarea producțiilor cinematografice independente.

Conform reportervirtual.ro, se va reveni la numele vechi al studiourilor de la Buftea, anterior deținerii lor de către compania CME, Bucharest Film Studios. Studiourile au acum aproximativ 300 de angajați.

Studiourile de film de la Buftea au fost date în folosință în anul 1957, aici filmându-se sute de filme și producții tv. Studiourile dețin 19 platouri de filmare, patru bazine pentru filmări subacvatice și un domeniu de 40 de hectare. 

CME este compania care operează în România televiziunea Pro TV.

viewscnt
Afla mai multe despre
studiourile de la buftea
bobby paunescu
cme