Afaceri de aproape 1 milion de euro din servicii de urmărire a comportării în timp a construcțiilor

Afaceri de aproape 1 milion de euro din servicii de urmărire a comportării în timp a construcțiilor

Mariana Garștea, Director General Sixense România

Profit.ro
Profit.ro
scris 8 feb 2023

Sixense România, companie specializată în soluții de monitorizare a comportării construcțiilor în timp, a încheiat anul 2022 cu afaceri totale de aproximativ 950.000 de euro, în creștere cu 78% față de anul anterior. Creșterea cifrei de afaceri a companiei, ce oferă servicii de nișă cu o importantă componentă digitală în industria de construcții din România, s-a produs în condiții de profitabilitate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Unul dintre factorii care au dus la creșterea business-ului Sixense România în 2022 a fost implicarea mai mare în proiecte publice. Aproximativ 60% din cifra de afaceri a companiei anul trecut a provenit din servicii oferite în proiecte de infrastructură de transport, unde Sixense România monitorizează atât proiecte de autostradă, cât și poduri. Proiecte cum ar fi: Lot 3 Autostrada Lugoj-Deva, Podul nou Agigea, Pod Ulmeni sau Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf sunt câteva dintre cele mai reprezentative din portofoliul curent al companiei, din categoria de infrastructură.

VIDEO Mihai Cioltea, care a dezvoltat rețeaua Zara în România, a fost recrutat de prințul moștenitor saudit pentru un mega-proiect CITEȘTE ȘI VIDEO Mihai Cioltea, care a dezvoltat rețeaua Zara în România, a fost recrutat de prințul moștenitor saudit pentru un mega-proiect

De asemenea, un alt aspect care a contribuit la creșterea cifrei de afaceri a fost extinderea echipei și a activității la nivel național. În prezent, compania poate deservi nevoi ale gestionarilor de infrastructură sau ale dezvoltatorilor și investitorilor privați atât în București, cât și în zona de vest și de nord a țării (Cluj și Iași).

„Chiar dacă anul 2022 a fost unul cu multe provocări în industria construcțiilor, interesul pentru serviciile de urmărire în timp a construcțiilor a crescut foarte mult. De asemenea, remarc și deschiderea față de utilizarea de soluții digitale în acest sens și față de monitorizarea construcțiilor pe toată durata de viață, nu doar în etapa de execuție”, a declarat Mariana Garștea, Director General Sixense România.

Pentru anul 2023, compania își propune păstrarea ritmului de creștere, concomitent cu dezvoltarea business-ului prin digitalizarea proceselor operaționale, investiții în echipamente de monitorizare geotehnică și structurală și, nu în ultimul rând, pregătirea continuă a echipei sale de specialiști.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
sixense românia
monitorizare