CONFIRMARE Milionarul belgian Jan Van Geet, proprietarul VGP, intră pe piața bucureșteană cu un proiect logistic major. Una dintre cele mai mari tranzacții cu terenuri

CONFIRMARE Milionarul belgian Jan Van Geet, proprietarul VGP, intră pe piața bucureșteană cu un proiect logistic major. Una dintre cele mai mari tranzacții cu terenuri

Amplasamentul VGP Park Bucharest

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 4 mar 2021

Dezvoltatorul imobiliar VGP, fondat și controlat de milionarul belgian Jan Van Geet, a finalizat achiziția unui teren de circa 25 de hectare în Ștefăneștii de Jos de la Willbrook, companie deținută indirect de cel mai bogat israelian, pentru primul parc logistic al companiei din zona Bucureștiului, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro în urmă cu un an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2 CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2

Terenul este situat la intersecția autostrăzii A3 cu Centura Bucureștiului, în dreptul unei unități militare, și poate fi evaluat la circa 5 milioane de euro, pe baza tranzacțiilor realizate în zonă. Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacții cu terenuri, din perspectiva suprafeței.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Planul belgienilor este să înceapă la Ștefăneștii de Jos dezvoltarea unui parc logistic format din patru clădiri cu o suprafață totală de circa 120.000 de metri pătrați, dedicat companiilor cu activități logistice, de comerț electronic și retail. Dezvoltarea acestui proiect ar necesita aproape 60 milioane de euro, potrivit calculelor Profit.ro.

Construcția unei prime clădiri, în suprafață de 28.000 de metri pătrați, este planificată să înceapă în iunie 2021, cu livrarea în decembrie 2021.

Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment

În 2019, dezvoltatorul imobiliar Willbrook, deținut de miliardarul Eyal Ofer, a vândut un teren de 19 hectare tot în Ștefăneștii de Jos celor de la CTP într-o tranzacție estimată de Profit.ro la circa 6 milioane de euro. CTP construiește pe lotul cumpărat un parc logistic de circa 100.000 de metri pătrați ce va atrage o investiție de circa 65 milioane de euro.

Ultima tranzacția majoră cu teren în care a fost implicat VGP a avut loc în vara lui 2020 când a cumpărat un teren de 39 de hectare în Arad, în cea mai mare achiziția de terenuri din vestul țării.

În 2018, compania a cumpărat 23 de hectare în spatele Hornbach Brașov, aproape de centura orașului și lângă producătorul de componente auto Autoliv, într-o tranzacție evaluată la circa 5 milioane de euro.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

La sfârșitul anului 2019, VGP deținea pe piața românească teren dedicat dezvoltării în suprafață de circa 87 de hectare, potrivit celui mai recent raport financiar al companiei. Belgienii sunt prezenți în trei orașe din România: Timișoara, Sibiu și Brașov. Parcul industrial VGP Timișoara dispune de circa 140.000 de metri pătrați închiriabili, iar cel din Sibiu a fost inițiat cu o primă clădire în suprafață de 16.000 de metri pătrați.

Valoarea portofoliului românesc de proprietăți al VGP era de 94 milioane de euro, la sfârșitul anului trecut, și reprezenta 3% din întregul portofoliul al grupului belgian.

Jan Van Geet deține, prin firme controlate de el, aproape 34% din VGP, care este listată la bursa Euronext din Bruxelles și la Bursa din Praga. Averea familiei Van Geet este estimată la 848 milioane euro de publicația De Rijkste Belgen, ceea ce o plasează pe locul 38 în topul milionarilor belgieni.

O serie de milionari belgieni au ajuns să investească în România la recomandarea unor parteneri sau cu ajutorul unor antreprenori români. Aceștia au plasat până acum peste un miliard de euro în proprietăți românești. Printre ei se numără Patrick Van Den Bossche și Marc Lebbe – fondatorii Liebrecht & WooD, Steven Van Den Bossche și Carl Decoopman – proprietarii BelRom, familia De Pauw – proprietar al WDP, familia antreprenorului Jan De Clerck - proprietarul Alinso, familia Kerckhof – care deține Vabeld, Frank Donck de la Atenor sau fostul pilot de raliuri Yves Weerts.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
jan van geet
vgp
stefanestii de jos