EXCLUSIV Detaliile listării pe bursă pregătite de One United Properties. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu vin cu un pachet minoritar. „Ne propunem să ne listăm în iunie 2021.“

EXCLUSIV Detaliile listării pe bursă pregătite de One United Properties. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu vin cu un pachet minoritar. „Ne propunem să ne listăm în iunie 2021.“

Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 20 apr 2021

Antreprenorii Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu intenționează să listeze pe piața principală a Bursei de Valori București un pachet minoritar din acțiunile companiei One United Properties, pe care o controlează, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ieri a fost anunțat că dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, intenționează să se listeze pe Piața Principală a Bursei de Valori București, fără detalii.

Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II) CITEȘTE ȘI Viața angajaților și a companiilor în pandemie: O experiență povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (II)

„Suntem în discuții să vindem un procent minoritar în companie, prin vânzare directă sau creștere de capital, având în vedere că noi am mai avut câteva runde de ridicare de capital, iar 25% dintre acțiuni sunt deținute de acționari minoritari. Decizia o vom lua în urmatoarele săptămâni, în funcție de feedback-ul primit în roadshow-ul cu investitorii instituționali“, a declarat acum, pentru Profit.ro, Victor Căpitanu.

One United Properties este deținută, în proporție de 75%, de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, iar restul de 23 sunt acționari tip listă, printre care se regăsesc numele oamenilor de afaceri Ionuț Dumitrescu, Claudio Cisullo, Omer Susli și Răzvan Munteanu (soțul cântăreței Delia Matache).

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

Compania a trecut, recent, printr-o majorare de capital în valoare de 70 de milioane de euro, în urma căreia a fost evaluată la circa 450 de milioane de euro. Acum, Victor Căpitanu spune că încă nu s-a stabilit valoarea de evaluare a companiei în urma listării la bursă.

„Ne propunem să ne listăm în luna iunie 2021. Am aprobat formal intenția în AGA și lucrăm la prospect, pentru a fi depus la ASF pentru aprobare în cel mai scurt timp posibil“, menționează investitorul. 

EXCLUSIV Fiicele Cameliei și ale lui Dan Șucu intră pe piața rezidențială cu un proiect de lux lângă Stejarii lui Ion Țiriac, o zonă imobiliară tot mai fierbinte CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fiicele Cameliei și ale lui Dan Șucu intră pe piața rezidențială cu un proiect de lux lângă Stejarii lui Ion Țiriac, o zonă imobiliară tot mai fierbinte

El explică faptul că valoarea finală la care va fi listată compania încă nu a fost stabilită și că banii obținuți în urma acestei acțiuni vor fi investiți în dezvoltarea de proiecte rezidențiale și mixte în Bucuresti sau în alte orașe importante din țară.

Întrebat dacă analizează și varianta listării companiei pe alte piețe, Căpitanu spune că nu se gândește la asta. „Prioritatea noastră e să listăm compania pe Bursa de Valori București, unde vedem un potențial mare de creștere și unde vrem să contribuim la dezvoltarea unei piețe de capital sănătoase și puternice“, a conchis acesta.

Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I) CITEȘTE ȘI Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I)

One United Properties, companie fondată în 2007 de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, domină nișa apartamentelor de lux. La finalul anului trecut, compania a demarat lucrările la One Peninsula, un proiect cu o valoare brută de dezvoltare calculată la 138 milioane de euro, fiind unul dintre cele mai scumpe dezvoltări din portofoliul One United. În vara trecută, în acționariatul companiei a fost atras și antreprenorul elvețian Claudio Cisullo.

HARTĂ Statul a reînceput să construiască mai multe locuințe decât vinde. Chiriașii ANL s-au oprit brusc din achiziții, în pandemie CITEȘTE ȘI HARTĂ Statul a reînceput să construiască mai multe locuințe decât vinde. Chiriașii ANL s-au oprit brusc din achiziții, în pandemie

One United urmează să finalizeze 3 proiecte care vor pune pe piață circa 440 de apartamente, plus 30 de spații comerciale și un turn de birouri de 24.000 de metri pătrați. Este vorba despre ansamblurile One Mircea Eliade și One Herastrău Towers din București și Neo Mamaia.

Anul acesta este programată finalizarea ansamblurilor Neo Timpuri Noi, componenta de birouri a One Cotroceni Park și One Verdi Park, iar în 2022 vor fi predate Neo Floreasca Lake, One Modrogan și One Peninsula.

În ultimii ani, compania a vândut câte 150 apartamente de lux pe an. Profit.ro a scris în exclusivitate că investitorul a vândut anul trecut un penthouse din cadrul proiectului One Mircea Eliade cu prețul record de 6,8 milioane euro.

În fiecare an, piața rezidențială bucureșteană sporește cu circa 10.000 de locuințe noi. Un procent extrem de mic dintre acestea, adică în jur de 2%, aparțin segmentului de lux. Totuși, valoarea acestei niște depășește 10% din vânzările anuale de apartamente din București.

viewscnt
Afla mai multe despre
andrei diaconescu
victor capitanu
one united
bursa de valori bucuresti
listare