EXCLUSIV FOTO Cel mai vechi dezvoltator din Israel, al unui fost ofițer Mossad, pregătește o nouă fază pentru un complex rezidențial în România. A renunțat la ideea vânzării proiectului după ce PUZ-ul Sector 2 a fost repus în vigoare

EXCLUSIV FOTO Cel mai vechi dezvoltator din Israel, al unui fost ofițer Mossad, pregătește o nouă fază pentru un complex rezidențial în România. A renunțat la ideea vânzării proiectului după ce PUZ-ul Sector 2 a fost repus în vigoare
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 30 mar 2023

Israel Land Development Company (ILDC), cel mai vechi dezvoltator imobiliar din Israel, controlat de familia fostului ofițer Mossad Yaakov Nimrodi, pregătește o nouă etapă din cele 1.250 de apartamente rămase de dezvoltat în ansamblul rezidențial Estic Park, început în urmă cu 16 ani pe malul lacului Dobroești din estul Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania a scos proiectul la vânzare în urmă cu aproximativ doi ani, pe fondul blocajului urbanistic rezultat în urma suspendării Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) de sector, însă a revenit asupra deciziei și vrea să continue dezvoltarea începută, sens în care este în proces de selectare a constructorului, potrivit surselor Profit.ro.

FOTO Țiriac ridică sute de apartamente unde voia mall CITEȘTE ȘI FOTO Țiriac ridică sute de apartamente unde voia mall

Dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle a obținut în instanță încetarea suspendării PUZ-ului Sectorului 2, în care se află și investiția companiei israeliene.

ILDC pregătește acum construcția fazei 2-6 din cadrul Estic Park, parte din cele 1.250 de apartamente rămase de construit, grupate în blocuri cu două subsoluri și 11 etaje.

EXCLUSIV FOTO Reputatul medic Dana Tomescu, șefa secției ATI de la Institutul Clinic Fundeni, intră pe piața imobiliară premium CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Reputatul medic Dana Tomescu, șefa secției ATI de la Institutul Clinic Fundeni, intră pe piața imobiliară premium

ILDC a cumpărat din 2007 un teren de 5,4 hectare pe malul lacului Dobroești din cartierul Pantelimon, unde a început dezvoltarea proiectului Estic Park. Compania a investit circa 20 milioane de euro în această achiziție și a mai alocat circa 12 milioane de euro în construcția primelor două blocuri cu 250 de apartamente, cu ajutorul unui împrumut de la Libra Bank.

Investitorul a intenționat să vândă lotul rămas, de circa 4,5 hectare, și proiectul imobiliar aferent, la un preț de aproximativ 20 milioane de euro, decizie prezentată în premieră de Profit.ro.

FOTO Gabriel Popoviciu, autoexilat la Londra din 2017 - pas spre lansarea celui mai impunător proiect rezidențial al său CITEȘTE ȘI FOTO Gabriel Popoviciu, autoexilat la Londra din 2017 - pas spre lansarea celui mai impunător proiect rezidențial al său

Apartamentele din cele două blocuri construite de israelieni au fost vândute în totalitate.


Estic Park era prevăzut să includă un total de aproximativ 1.500 de locuințe și să fie dezvoltat pe durata unei perioade de șase ani. De la lansarea proiectului au trecut 16 ani. Investiția în dezvoltarea întregului ansamblu rezidențial a fost estimată inițial la 94 milioane de euro.

Dezvoltatorul mai are un teren de circa 3 hectare în Ploiești pe care vrea să construiască, pe viitor, un centru comercial. Momentan, orașul este dominat de mall-urile Ploiești Shopping City și AFI Ploiești.

De asemenea, ILDC mai este prezent pe piața imobiliară locală prin participația de 41% pe care o deține în cadrul grupului polonez MLP, dezvoltatorul unui parc logistic în Chitila, a cărui valoare de evaluare este de circa 20 de milioane de euro.

FOTO Gabriel Popoviciu, autoexilat la Londra din 2017 - pas spre lansarea celui mai impunător proiect rezidențial al său CITEȘTE ȘI FOTO Gabriel Popoviciu, autoexilat la Londra din 2017 - pas spre lansarea celui mai impunător proiect rezidențial al său

ILDC, cu activități în domeniul media și cel al investițiilor imobiliare, este cotată la Bursa din Tel Aviv din anul 1953. Compania este cel mai vechi dezvoltator imobiliar din Israel, fiind fondată de Organizația Sionistă în Anglia în 1909, anul în care a fost înființat și orașul Tel Aviv.

La sfârșitul anilor `80 Yaakov Nimrodi a cumpărat compania, iar fiul său, Ofer Nimrodi, este CEO de mulți ani. Participația familiei Nimrodi în cadrul ILDC este de 54%.

Yaakov Nimrodi este președintele onorific al ILDC și principalul acționar al companiei. Colonel în armata israeliană (în rezervă din 1969), el a condus operațiunile Mossad din Teheran între 1955 și 1959. Ulterior, până în 1969, el a fost atașat militar și șeful delegației Ministerului Apărării din Israel în Iran.

Compania a dezvoltat peste 6.000 de locuințe în Israel și în alte țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
ildc
yaakov nimrodi
estic park