FOTO Un brașovean își închiriază apartamentul pe camere: sufrageria 250 de euro, dormitorul alte 200. Bonus, fiecare cameră are seif

FOTO Un brașovean își închiriază apartamentul pe camere: sufrageria 250 de euro, dormitorul alte 200. Bonus, fiecare cameră are seif
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mai 2022

Un brașovean și-a scos la închiriat, separat, atât sufrageria, cât și dormitorul, ambele din același apartament.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cei care vor ajunge să locuiască în sufragerie trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar, respectiv 250 de euro lunar, camera fiind mai scumpă decât dormitorul care se închiriază cu 200 de euro lunar, arată Biz Brașov.

Dan Șucu este noul acționar al FC Rapid București CITEȘTE ȘI Dan Șucu este noul acționar al FC Rapid București

Brașovenii trebuie să știe că baia și bucătăria sunt la comun, iar cheltuielile se împart la cele două camere.

Viitorii chiriași nu vor plăti nimic pentru parcări, acestea fiind incluse în prețul camerelor.

FOTO Un brașovean își închiriază apartamentul pe camere: sufrageria 250 de euro, dormitorul alte 200. Bonus, fiecare cameră are seif

viewscnt
Afla mai multe despre
brașov
apartament