Germania a devansat Marea Britanie, devenind cea mai atractivă piață de proprietăți comerciale din Europa

Germania a devansat Marea Britanie, devenind cea mai atractivă piață de proprietăți comerciale din Europa
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 feb 2017

Germania a devansat Marea Britanie, devenind cea mai atractivă piață de proprietăți comerciale din Europa, evoluție care reflectă precauția investitorilor după votul britanicilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană, transmite MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Marea Britanie a deținut poziția de lider în ultimii 10 ani, scrie News.ro.

În 2016, în Germania au fost tranzacționate proprietăți comerciale în valoare de aproape 59 de miliarde de euro, peste cele de 57 de miliarde de euro care au avut loc în Marea Britanie, potrivit datelor companiei de analiză Capital Analytics.

Votul pentru Brexit din iunie anul trecut a provocat un anumit nivel de reținere în rândul investitorilor care erau deja îngrijorați de nivelul ridicat al prețurilor imobiliare din Marea Britanie.

Volumul tranzacțiilor imobiliare din Marea Britanie a scăzut în 2016 cu 43% comparativ cu anul precedent, arată Capital Analytics.

Volumul tranzacțiilor a scăzut și în Germania și pe ansamblul Europei, dar într-o măsură mai mică decât în Marea Britanie.

În Germania, cea mai mare economice europeană, volumul s-a redus cu 19% comparativ cu 2015, iar în Europa cu 21%.

200.000 de americani și-au șters contul de Uber, directorul companiei s-a retras din echipa lui Trump CITEȘTE ȘI 200.000 de americani și-au șters contul de Uber, directorul companiei s-a retras din echipa lui Trump

Investitorii și analiștii au menționat lipsa proprietăților de vânzare și mai puțin scăderea cererii, pentru explica declinul volumului.

Incertitudinile vor continua și în 2017. Alegerile din Germania, Franța și Olanda ar putea aduce unele surprize, în timp ce accelerarea inflației ar putea determina băncile centrale să revizuiască politicile monetare ultra relaxate, consideră directorul pentru regiunea EMEA al Real Capital, Tom Leahy.

viewscnt
Afla mai multe despre
proprietăți comerciale