Omul de afaceri american Jonathan Mann vinde celebrul Palat Universul, la 7 ani după ce a fost declarat insolvent

Omul de afaceri american Jonathan Mann vinde celebrul Palat Universul, la 7 ani după ce a fost declarat insolvent
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 18 nov 2019

Omul de afaceri american Jonathan Mann, cunoscut pentru o serie de investiții eșuate în perioada de vârf a pieței imobiliare, a decis să vândă palatul care a găzduit tipografia și ziarul Universul din centrul Bucureștiului, la șapte ani după ce firma prin care îl deține a intrat în insolvență. Planurile investitorului pentru această proprietate erau mărețe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Palatul Universul este fosta reședință a ziaristului de origine italiană Luigi Cazzavillan, care a mutat în clădire redacția ziarului Universul în 1886. Abia în 1926 a început construcția noului sediu al redacției. Clădirea din față era destinată birourilor, cea din spate - tipografiei, trecerea fiind făcută printr-o pasarelă.

După naționalizare, imobilul a fost confiscat de stat și transformat în sediu al Întreprinderii Poligrafice 2. Între 1995 și 1996, clădirea a fost privatizată, iar în 2006 a devenit primul pariu și începutul aventurii imobiliare a americanului Jonathan Mann în România. Investitorul a cumpărat în urmă cu 13 ani pachetul majoritar de acțiuni al tipografiei Universul pentru 4,66 milioane euro, de pe bursă.

La nici doi ani de la achiziție, investitorul a început demersurile de obținere a unui Plan Urbanistic Zonal ce viza dezvoltarea unui hotel de cinci stele cu 200-250 de camere în locul anexelor din spatele Palatului Universul. Proiectul ar fi necesitat investiții de circa 100 de milioane de euro. Ulterior, proiectul a suferit o serie de modificări, care cuprindeau clădiri de birouri și locuințe de lux. În 2012, compania Universul, în patrimoniul căreia se află celebrul Palat Universul de lângă parcul Cișmigiu din Capitală, a intrat în insolvență cu datorii de peste 20 milioane euro, în principal către Alpha Bank.

EXCLUSIV Omul de afaceri Virgil Călina, proprietarul unui mare distribuitor român de alcool, aduce în București, în premieră, Holiday Inn, unul dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din lume CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Omul de afaceri Virgil Călina, proprietarul unui mare distribuitor român de alcool, aduce în București, în premieră, Holiday Inn, unul dintre cele mai mari lanțuri hoteliere din lume

După o perioadă în care s-a aflat într-o stare de degradare, Palatul Universul a fost complet reconsolidat și deschis în 2016 ca hub creativ pe o suprafață de circa 10.000 de metri pătrați.

„Clădirea are un grad de ocupare de 100%, iar chiriașii nu vor fi influențați de o posibilă discuție în vederea vânzării“, a declarat, pentru Profit.ro, Monica Barbu, CEO al casei de licitații Artmark Historical Estate, mandatată să vândă proprietatea.

Cine este Jonathan Mann

În 2007, noul proprietar al Universul achiziționa de la omul de afaceri Ioan Neculaie terenul fabricii Prefa Brașov pentru care a plătit circa 50 milioane euro. El avea programată aici construcția a 10.000 de apartamente și spații comerciale ce ar fi necesitat investiții de 500 milioane de euro. Istoria s-a repetat însă și în cazul acestei investiții.

Proiectul a fost declarat insolvent, iar terenul a fost preluat de Piraeus Bank. În 2016, omul de afaceri Ionuț Angheluș, din Brașov, a cumpărat cele 10 hectare de teren de la bancă cu doar 8 milioane de euro.

EXCLUSIV Familia El Solh, pepinieră de premieri și miniștri în Liban, care a vândut afacerea Caroli mexicanilor, intră pe piața imobiliară din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia El Solh, pepinieră de premieri și miniștri în Liban, care a vândut afacerea Caroli mexicanilor, intră pe piața imobiliară din România

La puțin timp după ce cumpărase fabrica Prefa, el anunța că va dezvolta un ansamblu mixt, ce urma să grupeze locuințe, spații comerciale și de birouri pe un teren de 21 de hectare din Chitila. Proiectul-gigant trebuia să aibă o suprafață totală de circa un milion de metri pătrați și necesita o investiție de 1 miliard de euro. Mărețul proiect și-a găsit sfârșitul în 2012, când compania Universul Chitila Development, prin intermediul căreia urma să fie construit megaproiectul, a intrat în insolvență la propria solicitare.

Parcursul urmat de americanul Johnatan Mann este un exemplu clasic al modului în care erau întreprinse investițiile imobiliare în perioada de maximă expansiune a pieței. Numărul speculatorilor a crescut odată cu bula imobiliară și a scăzut la fel de brusc precum prăbușirea pieței.

viewscnt
Afla mai multe despre
jonathan mann
palatul universul