PSC Group înființează WIN Real Estate, societate spaniolă cu sediul în Marbella și susține Recepția oferită de Consulatul General al României la Sevilla cu ocazia zilei de 1 Decembrie

PSC Group înființează WIN Real Estate, societate spaniolă cu sediul în Marbella și susține Recepția oferită de Consulatul General al României la Sevilla cu ocazia zilei de 1 Decembrie
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 6 dec 2022

A anticipa mișcările pieței este probabil cea mai dorită calitate a unui dezvoltator imobiliar. Cu precădere în perioadele atipice așa cum este cea pe care o traversăm, reacția rapidă, informată și ingenioasă filtrează și ierarhizează.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru PSC Group, 2022 a oferit contextul ideal evoluției, cu atât mai mult cu cât a venit pe fondul finalizării cu succes a proiectului WIN Herăstrău, a unei echipe în creștere și diversificare cât și a unei situații investiționale favorabile. Pe acest fond, extinderea aspirațiilor dincolo de granițele naționale a devenit un obiectiv realizabil și oportun.

Hotărârea  PSC Group de a accesa alte piețe europene are triplu scop:

  • formarea de parteneriate tehnice și financiare în vederea unor proiecte ample, așa cum este WIN City, unul dintre următoarele proiecte ale grupului;
  • dorința de a oferi clienților români un pachet complet de soluții pentru plasarea capitalului în alte zone geografice, amortizând stresul de a se confruntă cu un sistem contabil, juridic și bancar nou;
  • susținerea imaginii României și diseminarea de informații privind alinierea la standardele de calitate și fiabilitate vest europene.

Analiza la nivel intern a urmărit: stabilitatea piețelor, index comparativ pentru deschiderea și desfășurarea afacerilor, prezența solidă a comunităților de români, relații economice și politice bilaterale stabile, forța de muncă și logistică, dinamica autorizațiilor de construire, prețurilor  și chiriilor, etc.

În urma evaluării, în prima parte a anului, PSC Group a decis că Spania întrunește cele mai avantajoase condiții și a înființat WIN Real Estate S.L., cu sediul în Marbella, una dintre cele mai atractive puncte turistice pe Costa del Sol.

WIN Real Estate S.L. este gândit să susțină o gamă largă de servicii specifice domeniului nostru, pornind de la dezvoltarea de proiecte și mergând până la consultanță și achiziție de proprietăți în cadrul unor acorduri de exclusivitate cu partea spaniolă. Propunerile noastre nu se regăsesc în portofoliul niciunui alt dezvoltator sau broker din România. Înțelegem complexitatea cumpărării și administrării unei case sau spațiu comercial în altă tară, în primul rând prin prisma experienței personale pentru că noi am parcurs deja acest proces. Știm ce important este să beneficiezi de un cerc de experți care să gestioneze aspectele legale și fiscale; știm și ce complicat și frustrant poate fi să încerci să identifici apartamentul potrivit de la distanță și ce presiune pe programul unui om ocupat reprezintă o serie lungă de vizionări la niște mii de kilometri distanță”, spune Cristian Pascu, CEO al PSC Group.

2023 va fi anul demarării activității WIN Real Estate. Pe măsură ce diverse departamente devin operaționale, vom anunța public și, bineînțeles, site-ul nostru va reflecta progresul; o primă versiune actualizată va fi gata în primul trimestru al anului viitor. Personalul WIN Real Estate va fi la dispoziția clienților, în birourile noastre din București, dar va avea și flexibilitatea de a organiza vizite În Spania alături de aceștia, combinând rigurozitatea specifică mediul de afaceri cu (,) confortul unei vacanțe. În prezentările noastre, vom evidenția, bineînțeles, calitatea locuinței, randamentul etc. dar imaginea oferită va fi una panoramică pentru că a cumpăra o locuință este, de fapt, un vot pentru un stil de viață. Din respect și fidelitate fața de clienții actuali ai Grupului, ei vor beneficia de comunicări și oferte preferențiale, premergătoare lansării publice”, a declarat Irina Stoenescu, vice-Președinte PSC Group.

În virtutea viziunii comune și a relației de lucru construită cu Consulatul General al României la Sevilla, WIN Real Estate a oferit sprijin financiar în vederea organizării recepției pentru mrcarea Zilei Naționale a României.

A onora identitatea națională presupune raportarea la personalități istorice, tradiții și simboluri, dar nu se poate rezuma la asta; nu este un concept static sau extern. Consider că acțiunile și atitudinile individuale, cele din fiecare zi, validează și îmbunătățesc  patrimoniul cultural și economic, pe cel al României și pe cel european pentru că cele două sunt inseparabile. În acest spirit privim sponsorizarea evenimentului și avem toată convingerea că putem genera sinergii interesante”, a spus Irina Stoenescu, vice-Președinte PSC Group.

Un material Investing in Property

viewscnt
Afla mai multe despre
win real estate
marbella