Casa de modă Versace va fi vândută. Michael Kors, Jimmy Choo și Tiffany, posibili cumpărători

Casa de modă Versace va fi vândută. Michael Kors, Jimmy Choo și Tiffany, posibili cumpărători
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 sep 2018

Casa italiană de modă Versace, una dintre puținele rămase independente, va fi vândută, potrivit Il Corriere della Sera, fie grupului american Michael Kors, fabricantului de pantofi Jimmy Choo ori brandului de bijuterii Tiffany & Co.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ziarul italian a citat surse și a precizat că anunțul oficial privind vânzarea ar putea fi făcut marți, „în ziua în care Donatella Versace (directorul artistic și vicepreședinta grupului, n.r.) a convocat angajații”, scrie News.ro.

CONFIRMARE- FOTO Retailerul german Kik Textilien a intrat astăzi în România după ce a avut cele mai mari vânzări din istorie. Compania vine în mai multe orașe din țară CITEȘTE ȘI CONFIRMARE- FOTO Retailerul german Kik Textilien a intrat astăzi în România după ce a avut cele mai mari vânzări din istorie. Compania vine în mai multe orașe din țară

Compania Versace, contactată de AFP, nu a oferit detalii.

Valoarea casei de modă din Milano este estimată la 1,7 miliarde de euro.

Fondul american Blackrock deține 20% din acțiunile Versace, restul aparținând membrilor familiei. În 2016, cifra de afaceri a grupului italian a fost de 686 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
versace
casa de moda