NEPI Rockcastle - aproape de finalizarea lucrărilor la un nou mall, investiție de peste 40 de milioane de euro

NEPI Rockcastle - aproape de finalizarea lucrărilor la un nou mall, investiție de peste 40 de milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 oct 2018

Grupul NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, a anunțat că lucrările de construcție la cel de-al 18-lea centru comercial din portofoliul românesc, Shopping City Satu Mare, sunt aproape finalizate, mall-ul urmând a fi inaugurat pe 6 decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Investiția în Shopping City Satu Mare, ce va avea o suprafață închiriabilă de 29.000 de metri pătrați dispuși pe două niveluri, este estimată la circa 40 de milioane de euro.

Shopping City Satu Mare este construit pe un teren de aproximativ 6 hectare și va avea o parcare de 1.000 de locuri dispusă pe două niveluri.

eMAG introduce un nou sistem - lansează un lanț de automate de livrare în benzinării, pregătit să fie extins la nivel național CITEȘTE ȘI eMAG introduce un nou sistem - lansează un lanț de automate de livrare în benzinării, pregătit să fie extins la nivel național

Dintre cele 90 de branduri ce urmează să fie deschise, unele vor fi prezente pentru prima oară în regiune, iar centrul comercial va acoperi mai multe segmente de interes: fashion, frumusețe, sport, tehnologie, home&deco, multiplex, jucării și produse pentru copii, servicii, restaurante și cafenele, potrivit companiei.

Shopping City Satu Mare va găzdui primul hipermarket Carrefour din oraș, cu o suprafață totală de 10.000 de metri pătrați.

Grupul NEPI Rockcastle a obținut din activitatea de pe piața românească un profit înainte de taxare de 285 milioane euro în 2017, în creștere cu aproape 30% comparativ cu anul anterior, pe fondul majorării veniturilor din chirii la circa 133 milioane euro și al extinderii portofoliului de proprietăți. Cel mai scump activ al grupului în România este Mega Mall din București evaluat la peste 300 de milioane de euro, cu 60 de milioane de euro mai mult decât în 2016.

NEPI Rockcastle a rezultat din fuziunea anul trecut dintre New Europe Property Investments din Africa de Sud și Rockcastle Global Real Estate din Mauritius, tranzacție ce a creat cel mai mare jucător pe piața imobiliară din Europa Centrală și de Est (ECE). 

Portofoliul NEPI din România mai cuprinde Promenada Mall, City Park Constanta, Shopping City Timișoara, Iris Titan Shopping Center Bucuresti, Brăila Mall, Shopping City Deva, Shopping City Galați, Vulcan Value Centre Bucuresti, Pitesti Retail Park, Shopping City Targu Jiu, Severin Shopping Center, galerii comerciale și Aurora Shopping Mall Buzău, Floreasca Business Park, The Lake View, City Business Centre (Timișoara), The Office (Cluj) și proprietățile pe segmentul de logistică Râșnov Industrial Facility și Otopeni Warehouse.

viewscnt
Afla mai multe despre
nepi
shopping city
satu mare