Peste 1.800 de românce și-au închiriat rochii de ocazie prin Dressbox, care și-a dublat afacerile în acest an

Peste 1.800 de românce și-au închiriat rochii de ocazie prin Dressbox, care și-a dublat afacerile în acest an
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 22 dec 2016

Dressbox, serviciul de închiriat rochii și accesorii lansat în aprilie 2014 de antreprenorul Daniel Penciuc, și-a dublat cifra de afaceri în acest an, comparativ cu 2015, la 200.000 euro. Peste 1.800 de femei au apelat la serviciile companiei și au închiriat în total în jur de 2.400 de rochii și 850 de accesorii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”În 2016, Dressbox a ajuns la peste 2.500 de comenzi, cu o valoare medie a coșului de aproximativ 360 de lei. Cele mai multe rochii închiriate de același client au fost în număr de 12, adică, în medie, o rochie pe lună”, potrivit datelor companiei.

Nunțile sunt evenimentele pentru care s-au închiriat cele mai multe rochii și accesorii, acestea fiind urmate de botezuri, baluri de absolvire sau gale elegante, cu cod vestimentar. Femeile au mai preferat să-și închirieze ținuta în loc să cumpere pentru cununii civile, aniversări, petreceri, ședințe foto, ieșiri în club sau concerte, arată Dressbox.

Astfel, cele mai mari încasări ale serviciului de închirieri au fost în luna septembrie, urmată de mai și cele trei luni de vară.

În alegerea rochiei, clientele sunt atente la calitatea materialului, croiala și modul în care se așază fiecare rochie, menționează Dressbox.

Brandurile preferate sunt Terani Couture, Halston Heritage, Blumarine, Roberto Cavalli și Elisabetta Franchi.

Pentru Dressbox mai urmează două evenimente importante: Crăciunul și Revelionul.

Potrivit sursei citate, în topul celor mai accesibile rochii apreciate de către clientele DRESSBOX și potrivite pentru petrecerea de revelion se regăsesc o rochie vișinie din catifea Club L (140 lei), urmată de creații semnate de Michael Kors (150 lei), Aidan Mattox, John Richmond și Needle & Thread (190 lei).

Printre cele mai scumpe rochii din colecția Dressbox, se află ținute aparținând unor case de modă prestigioase precum Dolce & Gabbana (1190 lei), Blumarine (995 lei), Lanvin (990 lei), Terani Couture (990 lei) sau Gucci (890 lei).

În prezent, portofoliul cuprinde peste 1.500 de rochii, pantofi și bijuterii autentice de la peste 100 de designeri de top. Prețurile sunt cu până la 90% mai mici decât în magazine și se găsesc disponibile creațiile unor designeri precum Valentino, Oscar de la Renta, Alexander McQueen, Saint Laurent, Dolce&Gabbana sau Vivienne Westwood.

viewscnt
Afla mai multe despre
dressbox
rochii
închirieri