Proprietarii de restaurante nu se tem că rămân fără clienți după interzicerea fumatului: Doar n-or să rămână în case să fumeze

Proprietarii de restaurante nu se tem că rămân fără clienți după interzicerea fumatului: Doar n-or să rămână în case să fumeze
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 29 ian 2016

Chiar dacă mulți fumători s-au plâns în ultima vreme că nu vor mai intra în cârciumi după ce nu vor mai avea voie să fumeze acolo, cei care au afaceri în sectorul HoReCa nu le iau în serios depresiile. "Doar n-or să rămână în case să fumeze, în loc să iasă în oraș", spun ei, estimând că, în primele luni, ar putea să le scadă, totuși, vânzările, dar nu cu mai mult de câteva procente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În primele câteva luni va fi mai rău pentru industrie, pentru că va exista un anumit impact și unii dintre cei care fumează nu vor mai ieși atât de des în oraș, crede Dragoș Petrescu, președintele Asociației patronale a restaurantelor (HORA), dar și unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din România cu brandurile Caru' cu Bere, Hanul lui Manuc, Hanul Berarilor, Pescăruș, City Grill și Buongiorno. El apreciază că restaurantele fără țigări aprinse vor atrage un segment de clienți care nu intrau atăt de des, tocmai din cauza fumului.

Petrescu a observat că, în țările vecine care au adoptat cu ani în urmă această măsură, după un mic recul timp de 2-3 luni, clienții au revenit în restaurante. "Eu nu mă aștept ca nici la restaurantele românești să nu scadă cifra de afaceri cu mai mult de 2-3 procente", spune omul de afaceri. La restaurantele pe care le conduce pregătește, deja, condiții "decente" pentru ca clienții să poată ieși afară, într-un loc încălzit, și să poată fuma. La intrare va fi un fel de tulumbă de gaz care va încălzi 2-3 mese și unde vor exista și pături pe fiecare dintre cele 5-10 locuri disponibile permanent pentru cei care vor să fumeze.

Producătorul Marlboro începe al doilea val de concedieri după 2011 și investește în țigări electronice CITEȘTE ȘI Producătorul Marlboro începe al doilea val de concedieri după 2011 și investește în țigări electronice

Dintre cei 50% clienți fumători, mai puțin de o treime sunt înrăiți, ceilalți fiind doar ocazionali, apreciază șeful City Grill, care crede că foarte puțini dintre ei vor renunța să mai vină la restaurant. Acest lucru se va întâmpla temporar, după care oamenii vor reveni. "În schimb, business-ul de vânzare de țigări în zona HoReCa ar putea fi afectat", mai spune el.

Partea bună pentru afacerile din domeniu este că, atunci când măsura va intra în vigoare, undeva în a doua jumătate a lunii martie, terasele vor începe să fie deschise.  Petrescu afirmă că, de atunci și până toamna târziu, când terasele vor fi închise, va exista o perioadă de atenuare și educare a clientului, de obișnuire a lui cu noua situație.

Unul dintre cei mai mari hotelieri din România, Mohammad Murad, proprietarul lanțului Phoenicia, care deține mai mult de 15 restaurante, nu crede că va scădea numărul de clienți, însă se teme că aceștia, în lipsa țigărilor, își vor scurta timpul în care stau la masă și vor renunța la o parte din consumație. Asta ar însemna, în opinia șefului Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) o diminuare a consumului cu aproximativ 10%.

"Măsura mi se pare, totuși, puțin exagerată, pentru că noi nu știm să facem lucrurile așa, treptat. Ar fi fost nevoie de o perioadă de tranziție", spune Murad. El afirmă că va fi mai dificil pentru cei care iau masa în restaurantele din hoteluri, de unde este mai greu de ieșit afară pentru a fuma decât dintr-un bar cu ușa la stradă. Problemele se complică în cazul în care și camerele de hotel vor fi considerate spații publice și va fi interzis fumatul și în acestea. "Poate va trece lumea de la țigări la narghilea, pentru că în lege nu scrie că ar fi interzisă", completează el.

Deși statistica europeană arată că, în primele luni după ce a fost interzis fumatul în restaurante, în diverse țări a scăzut business-ul timp de câteva luni, lui Cătălin Mahu, proprietarul lanțului La Mama, îi este greu să avanseze o prognoză pentru piața românească, pe care o consideră atipică și nu poate spune dacă se va micșora sau nu numărul clienților. Se așteaptă, însă, la o scădere a vânzărilor dintr-un motiv foarte simplu: clientul va petrece mai puțin timp în restaurant și, automat, asta va însemna o scădere a bonului de masă. Probabil că nu va mai comanda al doilea pahar de vin, probabil că se va gândi dacă să-și ia cafea sau nu și nu se va mai "întinde" să cumpere încă ceva de mâncare.

La Mama are deja două restaurante destinate exclusiv pentru nefumători, unul în galeria comercială Feeria din Băneasa Mall, unde nu se fumează de la deschidere, și celălalt lângă stadionul Dinamo, unde nu se mai fumează de o lună. Comparativ cu lunile în care se fuma, numărul clienților a scăzut cu 2-3 procente. "La notă n-am observat o scădere în acest moment, pentru că acolo este un restaurant unde oamenii vin să mănânce repede la prânz, în pauza de masă", spune Mahu.

România a adoptat cea mai dură legislație anti-fumat din UE. Majoritatea statelor permit excepții la interzicerea fumatului în baruri și restaurante CITEȘTE ȘI România a adoptat cea mai dură legislație anti-fumat din UE. Majoritatea statelor permit excepții la interzicerea fumatului în baruri și restaurante

Poetul Mircea Dinescu, proprietarul restaurantului Lacrimi și Sfinți din Centrul Vechi, nu crede că va fi o mare nenorocire dacă este interzis fumatul în restaurante, dar poate fi un semn de rău augur: "S-ar putea ca, mâine-poimâine, să spună că n-aveți voie nici să beți. «Este interzis alcoolul și vinul». Și ne mutăm la biserică". Nu se teme că va rămăne fără clienți, argumentând că oamenii vin în restaurant în primul rând ca să mănânce, nu să fumeze.

Având străini mai mult de jumătate dintre clienți, Dinescu a observat că de multe ori, fără să fi interzis fumatul în restaurant, oamenii ies la țigară afară, obișnuiți ca în țările lor. El crede că, printre clienții străini, măsura nu va provoca nicio emoție, iar pentru români, dacă vor fi afectați, a găsit deja o soluție: "Poate că pentru cei care fumează ar trebui inventate niște măști de gaze cu o țeavă care să iasă afară".

Fie că sunt în centru sau în cartiere, clienții restaurantelor se împart în fumători și nefumători. Sorin Mihai, directorul restaurantului Piatra Albă din Drumul Taberei, a observat că în weekenduri vin să mănânce mai mult familii cu copii și crede că, după interzicerea fumatului, numărul acestora va crește. Va scădea, însă, în opinia lui, cu câteva procente, numărul de clienți fumători.

"Omul care vine în restaurant și vrea să mănânce, va veni oricum", spune Sorin Mihai. El le va amenaja fumătorilor, în afara restaurantului, niște "ciupercuțe" cu un sistem de încălzire unde vor putea fuma atunci când este frig. Din experiența directorului de restaurant, atât fumătorii, cât și nefumătorii sunt la fel de importanți în calitate de clienți și fiecare are avantajul lui: fumătorii consumă mai mult alcool decât nefumătorii, în timp ce clienții care nu fumează consumă mai mult mâncare.

Remus Nica, fost administrator în două restaurante din Paris și fondator pentru două cluburi în Centrul Vechi din București, Vintage și Finnish, știe deja, după experiența din Franța, că atât în club, cât și în restaurant, oamenii vor ieși să fumeze afară sau vor fuma mai puțin, dar nu vor renunța să iasă la distracție. "Credeți că oamenii vor rămâne în casă să fumeze? Vor veni la club în continuare", afirmă el. Apreciază, în schimb, că diferența va fi făcută nu iarna, când toate cluburile și restaurantele sunt pe picior de egalitate, ci pe timp de vară, când cei care nu au terase vor pierde clienți.

Fumatul va fi interzis în totalitate în orice spațiu public închis, fie că este vorba de baruri, cafenele, restaurante sau cluburi, de la jumătatea lunii martie, la 45 de zile de la publicarea noii legi anti-fumat, declarată constituțională de CCR, în Monitorul Oficial.

Măsura a stârnit critici vehemente din partea fumătorilor, care, chiar dacă nu au ieșit în stradă ca să-și apere drepturile, se simt nedreptățiți și discriminați. Mulți dintre ei și-au schimbat pozele de profil cu unele în care apar cu țigări aprinse, exact așa cum mulți, fumători sau nu, și-au modificat profilul după atentatele teroriste din noiembrie de la Paris, având pe fundal steagul Franței, sau când, imediat după incendiul din clubul Colectiv, și-au înlocuit imaginea cu o lumânare aprinsă, pe fond negru.

viewscnt
Afla mai multe despre
fumat
restaurante
interzicere
proprietari