România a înregistrat în octombrie a doua mare creștere a afacerilor cu amănuntul din UE

România a înregistrat în octombrie a doua mare creștere a afacerilor cu amănuntul din UE
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 dec 2016

România a înregistrat în octombrie a doua mare creștere a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 8,7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cel mai rapid ritm fiind consemnat de Luxemburg, de 16%, în timp ce media la nivelul UE a fost de 3,5%, potrivit datelor publicate luni de biroul european de statistică Eurostat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Slovenia s-a plasat pe locul al treilea, cu un avans similar cu al României, de 8,7%, scrie News.ro.

În schimb, vânzările de retail au scăzut în Belgia cu 1,9%.

În zona euro, vânzările cu amănuntul au avansat în octombrie cu 2,4%, iar în UE cu 3,5%, în termeni anuali.

Eurostat calculează afacerile cu amănuntul ajustate la factorii de calendar și sezonieri.

Napolact nu reușește să convingă instanța că nu s-a implicat în fixarea prețurilor pe piață în 2005 - 2009 CITEȘTE ȘI Napolact nu reușește să convingă instanța că nu s-a implicat în fixarea prețurilor pe piață în 2005 - 2009

Datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS) au arătat că cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populației, a avansat în octombrie cu 7,9% față de aceeași perioadă din 2015, ritm inferior celui înregistrat în lunile precedente, și a fost susținută mai ales de vânzările de bunuri nealimentare.

Ritmul de creștere din luna octombrie este sub cel din septembrie, de 9,7%, și mult mai redus față de nivelul înregistrat în august, de 12,6%.

Comparativ cu luna septembrie, afacerile din comerțul cu amănuntul au scăzut în octombrie cu 0,2% pe serie brută, dar au urcat cu 0,5% în cifre ajustate la influențele sezoniere și în funcție de numărul de zile lucrătoare.

Potrivit Eurostat, afacerile din comerțul cu amănuntul au înregistrat în octombrie un avans de 0,4% comparativ cu luna septembrie. Datele sunt ajustate la factorii de calendar și sezonieri.

În zona euro, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a urcat în octombrie 1,1% față de luna anterioară, iar în UE cu 1,2%.

Cele mai mari creșteri față de septembrie au avut loc în Slovenia (3,7%), Luxemburg (2,9%) și Germania (2,4%), iar scăderi în Malta (-0,5%), Irlanda (-0,4%) și Ungaria (-0,3%).

viewscnt
Afla mai multe despre
afaceri cu amanuntul
eurostat