Miturile MBA: Ce promite un MBA și ce îți aduce de fapt?

Miturile MBA: Ce promite un MBA și ce îți aduce de fapt?
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 15 nov 2016

Absolvirea unui MBA nu îți garantează succesul în carieră, iar de-a lungul timpului s-au creat mituri despre aceste programe care au prins rădăcini în mintea multor oameni. De aceea, alegerea corectă a unui MBA este foarte importantă. Prof. Barbara Stöttinger, decan al WU Executive Academy, a realizat o listă de șase mituri despre ce fac și ce nu fac programele MBA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mitul 1: O diploma MBA garantează succesul în carieră și un salariu mare

O convingere larg răspândită este că o diploma MBA este sinonimă cu avansarea în carieră și un salariu mai mare. Situația este mai complexă de atât. Deși există date statistice care arată că mulți dintre absolvenți trec la un alt nivel al carierei în timpul sau după MBA, majoritatea acestora sunt de cele mai multe ori manageri pregătiți care vor să dea maximum prin absolvirea unui astfel de program.

O diploma MBA nu garantează avansarea în carieră și nici nu pregătește terenul pentru aceasta.

Pe parcursul programului MBA, studenții nu dobândesc doar cele mai noi cunoștințe privind  complexitatea interdependențelor care există în mediul de afaceri de astăzi, ci lucrează pe mai multe exemple din lumea reală pentru a-și dezvolta abilitățile practice și își construiesc o rețea profesională exclusivă. Acest lucru este crucial pentru că succesul carierei se datorează mai puțin diplomei și mai mult pe cunoștințele pe care le ai și pe oamenii pe care îi cunoști.

Mitul 2: Absolvenții MBA sunt antreprenori de success

Antreprenorii de succes se disting, în primul rând, prin curajul lor, dorința lor de a-și asuma riscuri, capacitatea de a se afirma, deschiderea lor, capacitățile creative și pline de imaginație și talentul de a se vinde pe ei și ideile lor.  Dacă îți lipsesc aceste calități, vei lupta ca antreprenor, indiferent dacă ai sau nu diploma MBA.

Familiile cu al 3-lea copil și tinerii care se căsătoresc vor primi bani de la stat, ca \ CITEȘTE ȘI Familiile cu al 3-lea copil și tinerii care se căsătoresc vor primi bani de la stat, ca "primă pentru recunoașterea contribuției adusă națiunii". Banii vor fi dați și retroactiv!

Acestea fiind spuse, antreprenorii pot beneficia de pe urma unui program MBA potrivit: participanții la cursurile MBA învață să gândească în termeni de piețe, șanse și oportunități. Capacitatea de a face lucrurile să se intample este cheia succesului.

Știm cu toții zicala: nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a sosit vremea. Pe cât de bine sună, este un nonsens. Cea mai bună idee este lipsită de valoare dacă îți lipsesc cunoștințele și aptitudinile necesare pentru a o transforma într-o afacere de succes.

Mitul 3: Cine are nevoie de MBA— o licență în business este suficientă

O diplomă MBA nu este doar o versiune upgradată a unei licențe în business pentru cei care și-o permit.

În timp ce MBA-urile și programele în afaceri și economie sunt similare în ceea ce privește conținutul, cursurile de MBA pun accent îndeosebi pe nenumăratele căi prin care teoria poate fi pusă în practică.

Mai mult, participanții la MBA sunt profesioniști care aduc anii de experiență de la locul de muncă la masă. Prin urmare, va exista un schimb benefic de experiență și bune practici. Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care clasa reunește o varietate largă de naționalități, culturi și absolvenți non-business.

Mitul 4: Grija tuturor absolvenților de MBA este reprezentată de bani și putere

Există opinii conform cărora absolvenții de MBA sunt interesați doar de creșterea bunăstării și a puterii, și de a aduce acasă mai mulți bani decât să le fie loiali angajatorilor și echipei lor. Unii merg atât de departe cu afirmațiile, încât susțin că din cauza acestora a avut loc criza financiară și economică.

Guvernul nu este de acord ca firmele care angajează tineri în primul lor loc de muncă să primească facilități CITEȘTE ȘI Guvernul nu este de acord ca firmele care angajează tineri în primul lor loc de muncă să primească facilități

Și acest mit este în contradicție cu realitatea. Deși pot exista și unele oi negre, cei mai mulți absolvenți MBA sunt conduși nu de bani, ci de dorința de a face ceva diferit în viață.

Ei și-au fixat privirile asupra comparării notelor cu persoane din diferite medii culturale și profesionale și lărgirea orizontului lor cu scopul de a obține o nouă perspectivă asupra vieții.

Mitul 5: absolvenții de MBA nu sunt în măsură să gândească ”out of the box”

Mulți absolvenți de MBA sunt convinși de principiile economice și teoriile pe care le-au învățat la universitate. Cu toate acestea, la o examinare mai atentă, devine clar că, în practică, acestea nu mai sunt viabile, deoarece nu răspund provocărilor complexe ale mediului de afaceri actual, bazându-se pe abordări de tipul one-size-fits-all.

De fapt, opusul este adevărat: nu trebuie să sapi prea mult pentru a realiza că absolvenții de MBA gândesc ”out of the box”, ba uneori chiar și redefinesc realitatea: Meg Whitman este un un foarte bun exemplu. În anul 1998, absolventă Harvard Business School a preluat un start-up numit eBay. Ulterior, ea a contribuit la mediatizarea acestuia, transformându-l într-o afacere de miliarde de dolari. Tim Cook, CEO al Apple, este un alt exemplu.

Abordările de tip One-size-fits-all pur și simplu nu funcționează pentru oamenii care, cu invențiile lor, în mod repetat rescriu regulile pentru industrii întregi.

Mitul 6: Programele de MBA sunt mult prea scumpe

Nu este neobișnuit pentru programe de MBA de renume să coste atât de mult. Conform unui studiu recent, pentru a obține o diplomă de MBA în Europa, costul ajunge în medie la  40.000 de euro. Înscrierea la un program de MBA la o universitate de top poate ajunge însă chiar și la 100.000 de euro. 

România coboară în top-urile externe de politici sociale și economice. Finanțarea slabă reduce calitatea asistenței medicale, mulți tineri neangajați CITEȘTE ȘI România coboară în top-urile externe de politici sociale și economice. Finanțarea slabă reduce calitatea asistenței medicale, mulți tineri neangajați

Din perspectiva în care, în Occident, mulți oameni sunt dispuși să-și achiziționeze o mașină nouă la fiecare câțiva ani, programele de MBA nu mai sunt atât de scumpe.

Spre deosebire de o mașină nouă, care începe să-și piardă valoarea în momentul din care iese pe ușa dealerului, un program de MBA este o investiție pe termen lung și de valoare: reprezintă o oportunitate profesională și deschide noi perspective de carieră.

viewscnt
Afla mai multe despre
mituri
mba