Patronatele își fac bilanțul: Peste 50.000 de turiști români au fost în minivacanță. "Aglomerația ne demonstrează că românul nu pierde ocazia. De Revelion le-au fost stricate socotelile!"

Patronatele își fac bilanțul: Peste 50.000 de turiști români au fost în minivacanță. "Aglomerația ne demonstrează că românul nu pierde ocazia. De Revelion le-au fost stricate socotelile!"
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 26 ian 2020

Peste 50.000 de turiști români au fost în minivacanță în stațiunile românești și în hotelurile din țară și străinătate, profitând astfel de ziua de vineri liberă, relevă datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), aflate în posesia Profit.ro. Potrivit federației, orice zi liberă de vineri sau de luni aduce o creștere a numărului de turiști cu circa 50%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Chiar dacă acestă zi liberă este la o disctanță relativ mică de alte zile libere, aglomerația de pe șosele și din stațiuni ne demonstrează că românul nu pierde niciodată ocazia să mai plece într-o minivacanță. Fiecare astfel de zi liberă lipită de weekend aduce în plus în hoteluri și pensiuni câteva zeci de mii de români", spune pentru Profit.ro Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele FPTR.

Din datele Federației, în stațiunile din țară dau și în hotelurile din orașe au fost, în acest weekend, peste 50.000 de turiști români, cu 50% mai mulți decât într-un weekend obișnuit. Acestora li se adaugă și românii plecați în city break-uri în străinătate, cu 30% mai mulți decât într-un weeekend oarecare.

Tranzacție pregătită: Singurul hotel cu vedere la Mureș din Arad - scos la vânzare cu 8 milioane euro. Printre proprietari este și Aurel Muntean, care deține hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu CITEȘTE ȘI Tranzacție pregătită: Singurul hotel cu vedere la Mureș din Arad - scos la vânzare cu 8 milioane euro. Printre proprietari este și Aurel Muntean, care deține hotelul Împăratul Romanilor din Sibiu

"Partea bună este că s-a știut din timp de această zi liberă, a fost predictibilă, iar oamenii și-au putut face planuri, spre deosebire de Revelion, când ziua liberă acordată s-a anunțat cu puțină vreme înainte și le-a stricat socotelile multora. Astfel, mulți români și-au cumpărat din timp vacanțe în țară și străinătate, mai ales că vremea este foarte frumoasă pentru această perioadă", a mai spus Răducan.

Cele mai căutate în aceste zone au fost vacanțele în stațiunile de pe Valea Prahovei, unde pur și simplu nu mai sunt locuri libere în acest weekend, dar și city break-urile externe și interne.

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
zi libera
romani