ULTIMA ORĂ Thomas Cook, cea mai veche companie de turism din lume, intră în faliment. Unii turiști - sechestrați în hotel

ULTIMA ORĂ Thomas Cook, cea mai veche companie de turism din lume, intră în faliment. Unii turiști - sechestrați în hotel
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 23 sep 2019

Compania britanică Thomas Cook, cel mai vechi operator de turism din lume, aflată în dificultate financiară din cauza datoriilor acumulate, intră în faliment. Procedura atrage acum după sine cea mai mare repatriere pe timp de pace din istoria Marii Britanii, în condițiile în care aproximativ 160.000 de clienți britanici ai companiei se află în prezent în vacanță peste hotare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În total, circa 600.000 de clienți din întreaga lume se trezesc blocați.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Thomas Cook realiza o cifră de afaceri de aproximativ 10 miliarde lire sterline pe an, dar este afectată de concurența între tour-operatori și un mediu economic incert, în contextul Brexitului și deprecierii lirei. Grupul Thomas Cook are datorii de 1,7 miliarde lire sterline.

Compania a atribuit o serie din problemele sale și tulburărilor politice din destinații precum Turcia, valul prelungit de căldură de vara trecută și amânarea de vacanțe rezervate din cauza Brexitului. Compania s-a confruntat și cu o concurență dură din partea agențiilor de turism online și a operatorilor aerieni low-cost. În plus, mulți turiști își organizează singuri vacanțețe, fără să apeleze la agenți de călătorie.

Anterior, compania a anunțat că are discuții cu guvernul Marii Britanii și cu potențiali investitori privind atragerea unei finanțări de 200 milioane de lire sterline, fonduri necesare pentru a evita intrarea în faliment, pe lângă un pachet de 900 milioane lire sterline convenit deja.

Thomas Cook și-a asigurat în august un plan de salvare de 900 de milioane de lire sterline, condus de cel mai mare acționar, compania chineză Fosun, dar principalele bănci creditoare au mai cerut 200 de milioane de lire, ca finanțare de rezervă.

ULTIMA ORĂ Thomas Cook, cea mai veche companie de turism din lume, intră în faliment. Unii turiști - sechestrați în hotel

Guvernul britanic susținuse că are planuri de repatriere a turiștilor, dacă discuțiile privind salvarea grupului Thomas Cook vor eșua, scenariu anticipat atunci că va provoca scene haotice în stațiuni și aeroporturi din toată lumea.

În unele hoteluri, turiștii au fost sechestrați în așteptarea unei concluzii care să asigure hotelierii că își vor vedea facturile cu adevărat achitate înainte de eliberarea de către aceștia a camerelor.

 

"În pofida eforturilor considerabile, discuțiile dintre diferitele părți participante la grup și noile surse de finanțare posibile nu au dus la niciun acord. Consiliul de Administrație a ajuns, prin urmare, la concluzia că nu are altă opțiune decât să ia măsurile pentru a intra în lichidare judiciară cu efect imediat", este acum mesajul companiei.

Compania se lupta pentru supraviețuire, după ce creditorii săi au amenințat că se retrag dintr-un acord de salvare încheiat după mai multe luni de negocieri.

Fără a reuși să obțină banii, Thomas Cook va fi pusă acum sub administrație și lichidare judiciară, etapă care precede falimentul.

Cea mai mare rețea de agenții de turism din SUA a intrat în România CITEȘTE ȘI Cea mai mare rețea de agenții de turism din SUA a intrat în România

Un asemenea scenariu atrage acum după sine cea mai mare repatriere pe timp de pace din istoria Marii Britanii, în condițiile în care aproximativ 160.000 de clienți britanici ai companiei se află în prezent în vacanță peste hotare.

În total, circa 600.000 de clienți din întreaga lume se trezesc blocați.

Fondată în 1841, Thomas Cooks operează hoteluri și stațiuni turistice, companii aeriene, nave de croazieră, precum și sute de agenții de turism. Cu aproximativ 21.000 de angajați, compania are activități în 16 țări și deservește 19 milioane de clienți pe an.

Falimentul Thomas Cook poate afecta economiile principalelor sale piețe, și anume Spania, Grecia și Turcia, precum și acționarii și creditorii companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
thomas cook
faliment
finantare
turisti blocati
datorii