Undă verde: Holcim România achiziționează General Beton România

Undă verde: Holcim România achiziționează General Beton România
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 oct 2022

Compania elvețiană Holcim, cel mai mare producător mondial de ciment, prezentă pe piața locală de peste două decenii, preia General Beton România, unul dintre cei mai importanți jucători locali din piața producerii și comercializării de betoane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Tranzacția, semnată în vară, a fost avizată acum de Consiliul Concurenței.

Cu afaceri de 1,6 miliarde de lei în 2020, în creștere cu circa 114 milioane de lei față de anul precedent, Holcim România, membră a grupului franco-elvețian LafargeHolcim, apărut în urma fuziunii dintre Lafarge și Holcim în 2015, deține două 2 fabrici de ciment, în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare, 18 stații ecologice de betoane, 3 stații de agregate, 2 stații de lianți speciali și 3 terminale de ciment, în București, Turda și Roman.

CONFIRMARE One United Properties cumpără Eliade Tower de la fondul de investiții Grivalia și întregește complexul One Floreasca City CITEȘTE ȘI CONFIRMARE One United Properties cumpără Eliade Tower de la fondul de investiții Grivalia și întregește complexul One Floreasca City

Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deține 5 fabrici de prefabricate și una de BCA), Geocycle România (cu 3 puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare). Până în prezent, Grupul a investit peste 700 de milioane de dolari în dezvoltarea afacerii din România. Cel mai important proces de modernizare, în valoare de 265 milioane euro, a avut loc la fabrica de la Câmpulung, unde a fost modernizată linia de producție.

În total, Grupul Holcim România are aproximativ 1.700 de angajați.

General Beton România deține în prezent un număr de 8 stații de betoane în principalele orașe din România. De asemenea, General Beton România SRL este unul dintre clienții alături de care Holcim România a construit o colaborare durabilă de-a lungul anilor. Rețeaua de stații de betoane Holcim România va ajunge la 27 unități. Stațiile de betoane se află în județele Arad, Constanța, Iași, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Oradea, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

General Beton România a raportat la finalul anului trecut o cifră de afaceri de aproximativ 33 de milioane de euro și are aproximativ 160 de angajați.

Compania a înființat prima stație de betoane în Timișoara, în anul 1998, fiind vorba despre o stație ecologică, o noutate pentru zonă la acel moment. Ulterior, și-a continuat extinderea stațiilor și consolidarea portofoliului de produse.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
holcim românia
general beton românia