Andrzej Duda, reales președinte al Poloniei

Andrzej Duda, reales președinte al Poloniei
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iul 2020

Președintele polonez în exercițiu Andrzej Duda a obținut al doilea mandat, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale - cu 51,2% din voturole exprimate -, după numărarea aproape tuturor buletinelor de vot, o victorie cu un scor strâns, care ar urma să permită Partidului Ordine și Justiție (PiS, conservatori) să-și continue programul conservator, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acest rezultat a fost anunțat luni, după numărarea a 99,97% din voturi, scrie News.ro.

Retailerul de modă Primark refuză un ajutor guvernamental de 30 de milioane de lire sterline pentru reprimirea angajaților aflați în șomaj tehnic CITEȘTE ȘI Retailerul de modă Primark refuză un ajutor guvernamental de 30 de milioane de lire sterline pentru reprimirea angajaților aflați în șomaj tehnic

Președintele Comisiei Electorale a anunțat, într-o conferință de presă, că numărarea restului voturilor nu schimbă rezultatul scrutinului.

Primarul Varșoviei Rafal Trzaskowski, candidatul Platformei Civice (PO), principala formațiune de opoziție, a obținut 48,8% din voturile exprimate în turul doi al alegerilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
andrzej duda
polonia
presedinte